După turul campionatului în competiția la fotbal rezervată juniorilor E, CSM Focșani conduce cu 16 puncte, la egalitate de puncte cu Viitorul Focșani. Liderul are avantajul golaverajului în fața celor de la Viitorul. CSM are un golaveraj de 36-1, în timp ce ocupanta locului doi are 23 de goluri marcate și niciunul primit. CSM este lider la goluri marcate (36), în timp ce Viitorul nu a primit niciun gol. Elevii antrenați de Orlando Donciu și Costică Smărăndoiu sunt urmați în clasament de Viitorul, formație pregătită de Elvis Ilaș și Adrian Toma, ultimul loc al podiumului fiind ocupat de Progresul Focșani – 10 puncte. Progresul este antrenată de Mihăiță Alexandru.
CSM Focsani a dominat toate partidele disputate si a terminat la egalitate meciul direct cu Viitorul, 0-0. Mai sunt șase etape până la finalul campionatului juniorilor D, în urma căruia se obține calificarea în faza națională respectiv etapa de zonă și de ce nu turneul final. Meciul decisiv va fi cel din etapa a zecea dintre Viitorul Focșani și CSM Focșani. Locul patru le revine celor de la Viitorul Sihlea (antrenor Valeriu Andrei), 7 puncte, golaveraj 8-10, în timp ce poziția a cincea este ocupată de CSM II Focșani (antrenor Costel Smarăndoiu), tot cu 7 puncte, golaveraj 6-11. Sporting Focșani (antrenor Marian Brutaru) ocupă locul șase cu patru puncte, în timp ce „lanterna roșie” este ASÅ Vulturu, fără niciun punct.