Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Utilaje suplimentare pentru deszăpezirea din Focșani


   Iarna a luat cu asalt și municipiul Focșani, unde a nins și a viscolit în continuu, timp de două zile. Zăpada s-a depus în strat gros și orașul pare paralizat sub nămeți. Utilajele de deszăpezire lucrează la foc continuu pentru îndepărtarea zăpezii, mai ales pe arterele principale de circulație din oraș. Prioritară este deszăpezirea în zona instituțiilor de intervenție în situație de urgență, Poliție, Pompieri, dar și la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon”. Pentru a face față situației, Primăria Focșani a suplimentat utilajele necesare deszăpezirii cu încă 10 Bobcat-uri, pentru curățarea trotuarelor. „Am intervenit 24 de ore din 24, am făcut numai azi-noapte 560 de kilometri. Am intrat pe toate străzile, dar, din cauza viscolului, zăpada s-a pus la loc. În special, am deszăpezit străzile principale, pentru asigurarea urgențelor, apoi parcările. Probleme deosebite nu au fost. Acționăm încontinuu, ca să se poată circula decent, în aceste condiții grele de iarnă”, ne-a declarat Gabriel Necula, viceprimarul municipiului Focșani, responsabil cu acțiunea de deszăpezire. 
   Duminică după-amiază a început strângerea și încărcarea zăpezii de pe Bulevardul Unirii. În Focșani se intervine cu următoarele utilajele disponibile: la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focșani – 16 utilaje cu lamă și scăriță, 1 tractor cu lamă, 2 buldoexcavatoare, 4 camionete cu nisip și sare pentru împrăștiere manuală material antiderapant, 1 mini buldozer (Bobcat); la SC CUP Salubritate – 2 autogredere, 2 tractoare cu lamă; la SC CUP SA – 2 buldoexcavatoare; la SC ENET SA – 2 buldoexcavatoare, 1 tractor cu remorcă pentru împrăștiere manuală material antiderapant, 1 autobasculantă (6 tone) pentru împrăștiere manuală material antiderapant. 

24 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?