Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

80 de utilaje sunt pe teren pentru deszăpezire


   Utilajele de deszăpezire acționează în teren pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus pe carosabil încă de luni, de la ora 03.00 cu 80 mijloace, dintre care 25 utilaje pe drumurile județene și cu 55 pe cele naționale. Alte 13 utilaje au fost relocate încă de duminică de CNADNDR către județul Vrancea, urmând să ajungă luni în teren. „În baza datelor primite de la fiecare comitet local pentru situații de urgență, precum și de la administratorii de drumuri, în cursul acestei dimineți (luni – n.r.) va fi întocmit un plan de acțiune și intervenție la nivel județean, care va cuprinde situația existentă în teren, forțele și mijloacele existente și necesitățile pentru perioada imediat următoare (atât alimente de primă necesitate, carburant, utilaje cât și fonduri bănești). Prioritățile acțiunilor întreprinse urmăresc salvarea persoanelor aflate în situații critice, asigurarea continuității în furnizarea utilităților publice pentru cetățeni și reluarea circulației pe toată rețeaua de drumuri din județ”, a transmis locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vran

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?