Un vrâncean a fost implicat într-un accident rutier în județul Suceava. Evenimentul s-a petrecut sâmbătă, în municipiul Fălticeni, iar oamenii legii spun că vina ar aparține unei femei, care a traversat strada prin loc nepermis. „La 18 ianuarie a.c., în jurul orelor 10.45, pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni, B.Mihai de 63 ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea autoturismul, a surprins-o și accidentat-o ușor pe P. Mariana, de 61 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, se arată într-o informare a IPJ Suceava.
Un alt accident, în care au fost implicați vrânceni, s-a produs sâmbătă, în județul Neamț. În urma acestuia, două persoane din Focșani au fost rănite. Din verificările efectuate de polițiștii din Neamț reiese că mașina în care se aflau vrâncenii circula regulamentar. „În ziua de 18.01.2014, în jurul orei 11.40, pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie, a avut loc un accident rutier. În timp ce C. Nicolae, de 25 ani, din Dumbrava Roșie, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de A. Victor, de 67 ani, din Golești, județul Vrancea, din sensul opus de mers. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, C. Nicolae, și a pasagerilor, respectiv A. Rodica, de 63 ani, din Focșani, jud. Vrancea, și P. Maria de 65 ani, din Focșani, jud. Vrancea”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.