Noua Constituție nu va mai permite abuzurile președintelui Băsescu, care a beneficiat de sprijinul unor persoane de la Curtea Constituțională (CC) și de o „mică complicitate” din partea președintelui Augustin Zegrean, în tergiversarea legii privind pragul de 30% la referendum, afirmă premierul Ponta. „Åi în noua formă, Constituția dă foarte multe puteri președintelui, pentru că este ales direct de către oameni și e normal acest lucru. Ceea ce nu mai lasă Constituția este ca de aceste puteri să se abuzeze, așa cum a abuzat Traian Băsescu. Eu nu am văzut nicăieri în Constituția României, cea actuală, că președintele are voie să își pună șoferul sau portarul prim-ministru, dar domnul Băsescu așa ne-a zis și, sigur, a avut și niște oameni pe la Curtea Constituțională care așa au zis”, a spus Ponta.
El a arătat că Parlamentul a votat, în luna mai, o lege conform recomandărilor Comisiei de la Veneția și a practicilor europene ca referendumul să fie valid cu 30% din prezență, dar președintele Traian Băsescu, „cu o mică complicitate din partea domnului Zegrean (președintele Curții Constituționale-n.r.)”, a tras de timp deoarece contestația sa a fost primită pentru a doua oară, după ce inițial a fost respinsă de Curte, fără însă să fie pusă pe ordinea de zi și, ulterior, fără să fie publicată rapid.