„Nel nome del cuore” (Numele inimii – n.r.) este titlul cărții autobiografice pe care Violeta Bîrlă, unul din sutele de copii care au trecut prin Casa de Copii din Dumitrești, a simțit nevoia s-o scrie și s-o dedice, ca pe-o încurajare, tuturor sufletelor cărora soarta le-a trasat același destin ca și al ei. După câte i s-au întâmplat, este convinsă că fiecare om are șansa lui și, indiferent de greutățile vieții, împlinirea și succesul pot veni doar prin multă muncă, încredere și credință în Cel de Sus. Chiar și atunci când crezi că lumea s-a sfârșit, chiar și atunci când simți că singurătatea te aruncă-n deznădejde, chiar și când viața pare că ți-a devenit Iad, din care nu mai crezi că poți scăpa vreodată, chiar și atunci, spune Violeta, trebuie să privești înainte și să crezi în șansa ta! Și atunci, nu se poate să nu reușești!
„Am ajuns la orfelinat după ce ai mei m-au abandonat. Am crescut în casa de copii de la Dumitrești și pot spune că copilăria acolo a fost partea cea mai senină din viața mea. Chiar dacă nu eram îndrăgită de toate cadrele, mă îndrăgeau colegele. Eu nu am avut probleme cu fetele, mă înțelegeam bine cu toate, seara mă duceam în dormitoarele celor mai mici și le spuneam povești… Râdeam împreună și mă bucuram atunci când vedeam că le făceam să râdă”, a povestit Violeta. „La școală nu eram prima, dar nici ultima”, a continuat ea. „Iubeam foarte mult româna pentru că știam cât era de importantă! Îmi spunea d-nul Giurcă (profesorul de limba română – n.r.) că atunci când știm să vorbim, orice ușă ni se deschide. Domnul profesor Nicolaie Giurcă este, pentru mine, o emblemă pe care am luat-o și o voi lua cu mine oriunde voi merge în lume, și știti de ce? Pentru că a fost singurul om care a crezut în visul meu fără să-i spun nimic! Într-o zi, la școală, ne-a dat o compunere despre toamnă și nu pot să uit nici în ziua de astăzi cum s-a ridicat în picioare, după ce i-am citit-o, și-a spus: «jos pălăria domnișoară Bîrlă, ești tare talentată! Nu am baghetă magică, dar pot spune că Violeta, când va fi mare, dacă mă ascultă și ia drumul artei, va ajunge o mare artistă!»”.
Drumul dinspre deznădejde, spre succes
Anii au trecut, iar majoratul a însemnat pentru Violeta, ca și pentru toți ceilalți colegi ai săi care nu și-au continuat studiile, plecarea din căminul care le-a oferit, până atunci, casă și masă. Unii, puțini, au avut norocul de a fi primiți înapoi în familii însă ceilalți, printre care și Violeta, au fost nevoiți să ia viața în piept și să găsească o cale să supraviețuiască. „În anul 2002 a trebuit să plec din casa de copii de la Dumitrești. Am venit la Focșani și am lucrat un an ca muncitor într-o fabrică de confecții. Am stat în gazdă, dar cu mare dificultate pentru că, timp de câteva luni a trebuit să stau în probă și de-abia mai târziu am luat și eu un salariu. Aveam o brățară de aur primită de la o familie la care fusesem, cât am stat la cămin, în vacanțe, în Belgia și ca să-mi pot plăti gazda pentru o perioadă, am vândut-o. Eram conștientă că nu mai aveam niciun sprijin și mă rugam de șefii de la fabrică să mă lase să mai lucrez peste program, să iau mai mulți bani. Timp de un an am lucrat zilnic, câte 10 și 12 ore…”, își amintește Violeta. Ei îi fusese, totuși, ursit un alt drum…
În toamna anului 2003, un prieten a ajutat-o să plece în Italia, moment în care viața i s-a schimbat complet. „Am cunoscut acolo un om care mi-a fost și prieten și părinte, un om extraordinar care m-a încurajat. În 2006 am intrat la Academia de actorie și cinematografie, din 1600 de candidați eu am fost printre cei 22 de reușiți. Nu mi-a venit să cred pentru că nu jucasem niciodată în vreo piesă de teatru, doar ce făceam pe la casa de copii ca să distrez copiii mai mici. Am absolvit ca actor, am participat apoi și la spectacole în mai multe teatre și am lucrat pentru o serie de televiziune (Grande Famiglia 2) la RAI. Totuși, eu vreau să mă orientez mai mult spre regie”, a spus Violeta. Iar primul pas făcut în acest sens a fost un succes!
Premiată pentru scurt metrajul „Pe urmele tale”
Pe 1 iunie, anul trecut, scurt-metrajul realizat de Violeta și intitulat „Si i toi passi” (Pe urmele tale -n.r.), un film inspirat din propria sa experiență, a reușit să emoționeze publicul prezent la Gala Tinerelor Talente din cadrul Pro Patria Festial.
Cronica apărută pe www.actualitatea.it, intitulată „Violeta Bîrlă, un regizor care a reușit să transforme o experiență de viață negativă în artă” semnala succesul ei de neconstestat. „În film, protagonistul principal, un băiețel, este abandonat de mama sa într-o piață, dar este înfiat de un pianist. O poveste care se termină cu bine, băiatul devenind la rândul său un pianist de excepție. Violeta reușește să transpună în mod excepțional în imagini sentimentul de abandon, de rătăcire pe care îl simte un copil căruia viața îi este schimbată instantaneu fără a putea interveni în vreun fel pentru a opri lucrurile. În același timp transmite și un mesaj de speranță, de încredere în oameni și în bunătatea lor”, scria, la vremea respectivă, actualitatea.ro.
Valoarea scurt metrajului a fost confirmată și la festivalul de film ce a avut loc în septembrie 2013 la Băile Felix, unde Violeta spune că a fost invitată să participe de regizorul Cornel Diaconu și unde a obținut marele premiu.
Viitorul, dedicat copiilor în suferință
Visul Violetei este ca în viitorul cât se poate de apropiat să realizeze un film după propria carte, „Nel nome del cuore”, chiar în clădirea, acum dezafectată, în care se petrece, practic, acțiunea: fosta casă de copii de la Dumitrești. Iar în prezent, lucrează la o serie de proiecte cinematografice și anume un spot împotriva oricăror forme de violență care „să ajungă și în inimile de fier”, dar și la realizarea unei emisiuni pentru copii pe care să o și prezinte.
„Mi-am propus și îmi doresc să fac cât mai multe filme bune, să fiu premiată, îmi doresc să ajut cât mai mulți copii singuri. Eu am dedicat cartea mea tuturor copiilor orfani din întreaga lume, la fel și primul meu film și la fel voi face de acum înainte, atâta timp cât voi exista în lumea artei. După ce voi realiza și filmul după carte, acolo, la Dumitrești, voi încerca să adun toate fostele mele colege lângă care am trăit la casa de copii și să petrecem un pic de timp împreună… Mi-e dor de ele, practic, au fost familia mea”, a mai spus Violeta.
„Vă mulțumesc, domnule profesor Giurcă!”
Indiferent cât timp a trecut de când tânăra vrânceancă a părăsit casa de copii de la Dumitrești, indiferent câți oameni a întâlnit și prin câte experiențe a trecut, gândurile, dragostea și recunoștința sa sunt îndreptate în permanență către primul om care a crezut cu adevărat în visul ei: profesorul de limba română de la școala din Dumtrești Nicolae Giurcă, acum pensionar. „Am crescut cu visul de a deveni artistă încă de la șapte ani, iar cuvintele domnului profesor Giurcă, spuse după acea compunere despre toamnă pe care am citit-o, n-am să le pot uita vreodată! Mi-au dat lacrimile, îmi sărea inima din piept de emoție pentru că era primul om care credea în visul meu. După ce terminam orele la școală, mergeam des acasă la domnul profesor Giurcă, îmi plăcea să ascult povești din experința sa de viață și pe zi ce trecea, îmi dădeam seama ce om de valoare este! Un om care atunci când nu îmi era profesor îmi era acel părinte de care eu aveam nevoie, care îmi dădea puterea să zâmbesc, să cred că în viitor totul va fi bine, să nu permit nimănui să îmi zdrobească visurile”, a spus, cu drag, Violeta.
În anul 2012 l-a vizitat. I-a spus că visurile ei s-au împlinit cu adevărat, că a devenit actriță, scenaristă și regizor la Roma. „M-a privit cu emoție și mi-a spus: «nu mă mir, domnișoară Violeta, ai văzut, dacă m-ai ascultat ai devenit artistă! Eu mi-am iubit toți elevii, dar să știi că pe tine cel mai mult…». Astăzi știu că domnul Giurcă este mândru de mine și țin să-i mulțumesc din suflet acestui om pe care tot Dumitreștiul îl iubește, dar eu cel mai mult! Vă mulțumesc, domnule profesor, pentru tot ce ați făcut pentru mine în momentele cele mai importante din viața mea. Și pentru asta, am simțit nevoia să vă dedic o pagină din cartea mea, cu o fotografie făcută împreună: pagina 83. Anul meu de naștere. E semn bun!”, și-a încheiat Violeta povestirea.
Puteți viziona scurt metrajul acestei tinere speciale, precum și un interviu pe care l-a dat accesând:
http://www.youtube.com/watch?v=9Lr8sJfkTIw
http://www.youtube.com/watch?v=z8_0OM7URgI
http://www.youtube.com/watch?v=PICqxVex4ho
