Află TOTUL despre evoluţia pieţei IMOBILIARE din Vrancea

2
3169


   Piața imobiliară vrânceană și-a revenit la nivelul anterior crizei, cel puțin în ceea ce privește numărul tranzacțiilor înregistrate legal. O evidență a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vrancea arată că numărul de cereri pentru înscrieri în Cartea Funciară a imobilelor a fost pe un trend ascendent în anul care a trecut. Directorul OCPI, Horia Frîncu a arătat că, practic, a fost anul în care cererile de înscriere în Cartea Funciară au revenit la nivelul anterior perioadei de criză financiară. Astfel, media de înscrieri în cartea funciară la nivelul județului Vrancea este de circa zece mii anual. Piața s-a prăbușit în 2009 și 2010 când se ajunsese la 6-7 mii de înscrieri. Ulterior, piața imobiliară și-a mai revenit, iar anul trecut s-a înregistrat un salt de circa 20%. „Anul 2013 a fost un an mai bun decât 2012 din punct de vedere al cererilor de înscriere în Cartea Funciară. Este un trend ascendent, cu o creștere de aproape 20%”, a explicat directorul Horia Frîncu. De remarcat că în Cartea Funciară sunt înscrise atât tranzacții imobiliare noi, cât și schimbarea de proprietari în urma dezbaterii succesorale.
    În ceea ce privește valorile tranzacțiilor imobiliare, acest lucru poate fi cunoscut cu exactitate doar de vânzători și cumpărători. Deși sumele ar trebui declarate în contractele încheiate la notari, de multe ori se preferă înscrierea valorii minime a terenurilor sau apartamentelor tranzacționate, conform grilei de la Camera Notarilor. În acest caz, valorile minime folosite de notari pentru 2013 au fost mai mici decât în 2008, de exemplu, dar mai mari decât 2011-2012. Astfel, pentru un apartament din zona centrală A din Focșani, respectiv cu străzi precum Ana Ipătescu sau Cuza Vodă, un apartament avea o valoare minimă cuprinsă între 19 mii euro- apartament de o cameră și 40 mii euro-apartament 4 camere. Comparativ, în 2008, pentru aceeași zonă erau valori minime de 22 mii euro-apartament o cameră și 45 mii euro-apartament 4 camere. În plus, notarii au acceptat anul trecut și reduceri ale prețurilor în funcție de vechimea blocului, de etajul la care era amplasat apartamentul sau suprafața utilă a acestuia. Cele mai mari reduceri, de până la 25% din valoarea minimă, se aplicau pentru vechimea apartamentelor.
    În ceea ce privește terenurile din extravilanul localităților, cele mai scumpe rămân cele din Focșani, unde un hectar de teren arabil este evaluat la minim patru mii euro, iar un hectar de livadă la cinci mii euro. Prețul crește dacă suprafața se află lângă drumul național și ajunge chiar la 20 mii euro.

Prețuri în mediul rural

    În ceea ce privește comunele, cele mai scumpe terenuri sunt cele amplasate în Golești, Cîmpineanca, Vînători -1.500 euro/ha, Soveja, Lepșa, Greșu-2.000 euro/ha. Însă prețurile terenurilor arabile din localitățile cu specific agricol sunt mai mari dacă suprafețele sunt comasate. Experții angajați de notari spun că dacă suprafețele de arabil mai mari de trei hectare situate într-un singur trup au o valoare de circulație mai mare de 1200 euro, dacă se depășesc 10 hectare atunci un hectar are o valoare minimă de 1.500 euro. În cazul suprafețelor cu viță de vie este importantă vechimea plantației. Dacă este vorba de o plantație de 4-5 ani, atunci valoarea minimă este de circa 15 mii euro. Iar valoarea scade în funcție de vechimea plantației. Se ajunge astfel să se considere că o plantație de vie a ajuns la finalul ciclului biologic de producție după 40 de ani de la plantare, caz în care o vie plantată în 1973 are o valoare minimă de 1.500 euro/hectar. 
    Valorile din grila notarilor reprezintă nivelul minim la care se poate încheia contractul de vânzare-cumparare pentru un teren sau clădire. Grila este actualizată anual și comunicată Fiscului. Practic, ar trebui să constituie un studiu al pieței imobiliare, bazat pe analiza tranzacțiilor efectuate în anii anteriori și pe anticiparea evoluției viitoare. În plus, grila are o valoare practică deoarece dacă valoarea declarată de părți este mai mică decât cea orientativă stabilită de expertize, impozitul se calculează la cea de-a doua valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here