Adunarea Generală a Acționarilor CFR SA, companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotărât vineri revocarea din funcție a membrilor Consiliului de Administrație, pe motiv că aceștia au exercitat un management defectuos, care a afectat situația financiară a companiei. „În acest sens, au fost constatate o serie de nereguli grave în actul de management al administratorilor, printre care menționăm: neîndeplinirea obligației de supraveghere și control a executivului companiei, ceea ce a permis perpetuarea unor acte prejudiciabile pentru companie săvârșite de executiv și constatate de organele de control, precum și încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor și a altor prevederi legale”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.
Consiliul de Administrație era format din Florian Raimund Kubinski (președinte, CFO Volksbank România), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor) și Sebastian Tcaciuc (membru). AGA a numit un nou CA, din care fac parte Ovidiu Petrișor Artopolescu, membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, Ovidiu Puțura, secretar de stat în Ministerul Justiției, Victor Cionga, managing partner la AZ Capital Advisors, Florin Luca, consultant financiar, George Ciobănașu, auditor financiar.
În perioada următoare, Consiliul de Administrație se va întruni pentru a alege noul președinte al CA.