Tânărul de 18 ani, din Răstoaca, acuzat că a violat o femeie de 64 de ani, a fost trimis în judecată. Valentin Marian C. și-a recunoscut fapta în fața procurorilor. În prezent, el este arestat preventiv în această cauză.
În rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată se arată că fapta a fost comisă de inculpat la data de 4 decembrie 2013. Victima a reclamat la poliție că în jurul orelor 21.20, în timp ce se întorcea de la o rudă, a fost acostată pe drumul public, într-un loc chiar iluminat, de tânăr, care avea gluga de la geacă trasă peste față, astfel că nu l-a recunoscut. A fost târâtă spre o uliță întunecată, unde agresorul, prin amenințări fizice și psihice, a violat-o. I-a astupat gura cu una dintre mâini, a trântit-o la pământ, apoi a batjocorit-o. După ce și-a terminat treaba, tânărul a fugit. Ulterior, violatorul a mers la un prieten unde s-a spălat, s-a schimbat și a aruncat propriile haine în apa râului Milcov.
După ce a scăpat de agresor, victima a sunat la poliție. Principalul suspect nu a a recunoscut inițial comiterea faptei, dar după ce s-a gândit mai bine a admis că el a violat-o pe femeie. În fața anchetatorilor, el a susținut că era băut și că fumase o țigară cu etnobotanice. Adolescentul a fost arestat la data de 6 decembrie 2013.
Pe numele lui Valentin Marian C. au mai fost întocmite și alte dosare penale, în care este cercetat pentru furt. Cauza privind violul va fi soluționată de magistrații Judecătoriei Focșani.