Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Zeci de medici de familie, sancționați de CAS


   Zeci de medici de familie din județ au fost sancționați, anul trecut, de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. În urma verificărilor efectuate pe parcursul anului 2013, echipa de control a CAS Vrancea a sancționat 46 de medici de familie din cauza pensionarilor, care au mințit atunci când au dat declarații că au venituri sub 700 de lei.
   Mihai Copaci, șeful CAS, spune că au fost găsite nereguli la 63 de medici de familie, dar 18 au depus contestații, acestea fiind soluționate favorabil. Medicii au greșit în privința prescrierii rețetelor compensate cu 90%, care trebuie acordate doar pensionarilor cu venituri sub 700 de lei. „În urma controalelor făcute în 2013 de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate s-au identificat aspecte sesizate pe parcursul anului, privind prescrierea rețetelor compensate 90% persoanelor care au venituri sub 700 lei pe lună. A fost un număr de 63 de notificări, la care am primit 18 contestații. Contestațiile au fost soluționate favorabil, deoarece exista în fișa pacientului declarația pensionarilor conform prevederilor legale și nivelul pensiei din luna anterioară emiterii prescripției era mai mic de baremul legal, motiv pentru care nu a fost stabilită vinovăția nici în sarcina pacientului, nici a medicului. Precizez că Federația Națională a Pensionarilor a formulat o reclamație la Ministerul Sănătății și Casa Națională că, în teritoriu, casele județene au reținut, prin propriri, bani la pensionari. Am vrut să precizez acest lucru pentru că la mivelul județului s-au efectuat controale pe această speță, dar nu am dispus propriri nici unui pensionar și am încercat, pe cât posibil, să reținem de la medici acolo unde nu era declarația, iar medicul avea obligația să o ceară. La medicii la care nu s-a găsit declarația pacientului s-a apelat la procedura de recuperare a diferenței de 40% de la medicii respectivi. Au fost 46 de cazuri de acest gen”, a precizat Mihai Copaci.
 
Venitul obținut, declarat pe propria răspundere
 
   Potrivit legii, pentru a beneficia de rețete medicale cu o compensare de 90%, pensionarii trebuie să prezinte medicului de familie ultimul cupon de pensie, actul de identitate, dar și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte faptul că realizează venituri numai din pensii de până la 700 lei pe lună. „Pentru a beneficia de medicamente compensate cu 90%, pensionarii trebuie să prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie, actul de identitate, precum și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte faptul ca realizează venituri numai din pensii de până la 700 lei pe lună, iar acesta va consemna în fișa medicală a pensionarului/ în registrul de consultații numărul talonului și cuantumul pensiei și va anexa la fișa medicală declarația dată pe propria răspundere de către pensionar”, spun reprezentanții CAS Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?