Ediția: Luni 13 ianuarie 2025 Nr. 6791
Ediția: Luni 13 ianuarie 2025 Nr. 6791

Serbare de Crăciun în biserică


   Elevii claselor I, a III – a și a IV-a ai Școlii Gimnaziale Boghești au susținut în ziua de Crăciun o serbare la Biserica „Sfinții Mihail și Gavril” din satul Boghești. În cadrul activității ,,Când fost-a prunc micuț Iisus”, școlarii au interpretat sceneta Nașterii lui Iisus Hristos, în versuri, cu personaje: magi, păstori, îngeri, Maria, Iosif, Irod. Sceneta a fost împletită armonios de colinde, stea, sorcova și capra. Spectacolul școlarilor a adus în sufletul mulțimii de enoriași prezenți la slujbă, spiritul Crăciunului. Elevii au fost coordonați de cadrele didactice  Costina Stoian și Emilia Agache-Ifrim, activitatea fiind parte din proiectul educațional demarat în anul școlar 2013-1014 cu titlul „Lăsați copiii să vină la mine”, în parteneriat cu biserica, respectiv preotul paroh Cosmin Stoian. Elevii au fost răsplătiți cu bani, iconițe și cadouri pe care Moș Crăciun le-a lăsat în seara de Ajun. 
   Tot în ziua de Crăciun, în comuna Bordești, două grupuri de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, coordonați de profesori, au susținut un recital de colinde în biserica din localitate. Efortul elevilor a fost răsplătit de preotul paroh Dan Burducea cu daruri. La slujbă a participat și directorul Åžcolii Gimnaziale Bordești, Daniela Burducea care a precizat că „ne bucurăm că am oferit un moment deosebit celor prezenți în ziua de Crăciun la biserică”. „În aceste momente trebuie să fim mai aproape unii de alții, să fim mai uniți și să trăim cu adevărat Nașterea Domnului Iisus Hristos. Noi, școala suntem alături de comunitatea locală și ori de câte ori vom avea prilejul, vom sprijini cu ce putem noi. Crăciun Fericit și multă sănătate!”, a declarat Daniela Burducea.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?