Consilierii locali focșăneni au aprobat, în cadrul ultimei ședinței din acest an, un proiect privind aprobarea listei cu persoanele cărora li se repartizează locuințe pentru tineri destinate închirierii. Astfel, au primit repartiții la ANL: Valentin Muntenescu, care se va muta într-o garsonieră de pe Strada Bradului și Lorena Èigănuș, care a primit în chirie o garsonieră pe Strada Ulmului, ambele locuințe din Cartierul Tineretului din Sud. „În cursul lunii decembrie 2013 au devenit libere din punct de vedere juridic, ca urmare a cererii de reziliere depuse de titularii contractului de închiriere, cât și a cererilor de renunțare la repartiții, un număr de două unități locative – garsoniere situate în Cartierul Sud. Comisia socială, întrunită la data de 13.12.2013, a procedat la analizarea dosarelor solicitanților din lista de priorități și la departajarea titularilor cu punctaje egale, conform criteriilor stabilite prin lege. Repartizarea locuinței ANL s-a realizat în ordinea listei de departajare a solicitanților cu punctaje egale, avându-se în vedere suprafața locuibilă pe membru de familie și numărul de copii ai familiei titularului”, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre.
Consiliul Local a aprobat în aceeași ședință și un schimb de locuințe ANL între consilierul local Gabriel Pădineanu și Cornelia Monica Oprea. Pădineanu a cedat un apartament de trei camere în schimbul unei garsoniere, pe Strada Ulmului, din Cartierul Tineretului. Alesul local nu a participat la votul acestui proiect de hotărâre. Printr-un alt proiect de hotărâre, un alt focșănean a primit o repartiție pentru o locuință cu chirie din fondul locativ de stat. Lucian Croitoru a primit o garsonieră pe Strada Revoluției din cartierul Sud. Locuința respectivă era ocupată fără forme legale de acest cetățean,de 5 luni, care a solicitat repartizarea garsonierei cu contract.
Consilierii locali au aprobat și vânzarea unor locuințe din fondul locativ de stat. Este vorba despre o garsonieră de pe Aleea Parc, din cartierul Sud, cumpărată de titularul contractului de închiriere cu 30.000 lei, o garsonieră de pe Strada Cpt. Crețu Florin, la prețul de 40.909 lei și o garsonieră de pe Strada Constituției, la prețul de 14.554 lei.