Tânărul din Năruja, arestat după ce a bătut un polițist, la Odobești, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Focșani la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Este vorba de Culiță O., de 25 de ani, care a fost judecat pentru ultraj, distrugere și amenințare. „Condamnă pe inculpatul O. Culiță pentru comiterea infracțiunilor de: – ultraj, (…) distrugere, (…)- amenințare, ()la pedeapsa mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare. Revocă liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 827 de zile de închisoare din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 475/23.11.2005 a Tribunalului Vrancea, rest pe care îl contopește în pedeapsa mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare ce urmează să o execute inculpatul”, se arată în sentința dată de judecători.
Reamintim că în noaptea de 7 spre 8 iunie, în timp ce se afla în Parcul Civic din Odobești, inculpatul a smuls ochelarii unei persoane, după care a început s-o amenințe. Culiță, care se afla în stare de ebrietate, a distrus apoi ochelarii, după care a continuat cu amenințările. La fața locului a venit un polițist, care a încercat să-l legitimeze. Tânărul a devenit agresiv și l-a înjurat pe omul legii. Ba chiar mai mult, l-a amenințat pe acesta cu moartea, iar apoi i-a rupt cămașa și un epolet.
Culiță fusese eliberat din penitenciar pe 2 aprilie, unde executase o pedeapsă pentru tâlhărie. În fața procurorilor, el a negat că a lovit sau amenințat pe cineva. Învinuitul a fost trimis în judecată în stare de arest.