ATV-uri şenilate pentru intervenţii dificile

0
2745


   Trei autospeciale noi de lucru cu apă și spumă de capacitate mărită au ajuns la sediul ISU Vrancea. În total, în 2013, pompierii vrânceni și-au mărit parcul auto cu trei ambulanțe SMURD, o autospecială de Descarcerare, trei autospeciale de lucru cu apă și spumă de capacitate medie, trei autospeciale de lucru cu apă și spumă de capacitate mărită și două vehicule de teren model ARGO, tracțiune 8×8, respectiv ATV șenilat. Acestea au fost achiziționate prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
   Autospeciala pentru descarcerare de capacitate grea și prim ajutor calificat marca Mercedes Benz, cu tracțiune 4×4, este destinată intervenției pentru descarcerare și salvare în cazul producerii diferitelor tipuri de accidente de circulație (auto și feroviare), tehnologice sau catastrofe, în scopul eliberării persoanelor surprinse și acordării primului ajutor calificat la locul producerii evenimentelor. Prețul acesteia este de 937.439 lei.  
   Cele trei autospeciale de capacitate medie pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim ajutor calificat Marca MAN sunt destinate intervenției la stingerea incendiilor în mediul urban, punându-se accentul pe deplasarea rapidă. Prețul unei autospeciale este de 682.186 lei. Cele două vehicule de teren model ARGO, tracțiune 8×8 (ATV șenilat) permit deplasarea pe toate tipurile de medii umede, inclusiv ape curgătoare lente, râuri și chiar mici lacuri, peste cele mai dificile medii de nisip ori prin zăpadă adâncă. Totodată, permit aderență ridicată pe gheață, au capacitate de trecere mărită în teren sau zone inundate și sunt ideale pentru deplasări în pantă, în orice anotimp. Capacitatea de transport permite deplasarea cu până la 6 persoane pe uscat și 4 pe apă, iar în condițiile transportării unei victime permite deplasarea cu 4 persoane (victima pe targă plus 3 persoane). Prețul unui asemenea vehicul este de 247.998 lei .  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here