Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Salarii cu întârziere la ENET


   Cei 340 de angajați de la SC ENET SA și-au luat salariile cu aproape o lună de întârziere. Potrivit directorului Manole Merchea, muncitorii au primit zilele trecute lichidarea pentru luna octombrie, iar în zilele următoare vor primi și un avans pentru luna noiembrie. Întârzierile sunt cauzate de starea financiară grea a societății de termoficare. Pentru a-i mai „îmbuna” pe angajați, conducerea ENET a decis să acorde acestora și bonurile de masă pentru luna decembrie, mai ales că vin sărbătorile de iarnă. „Avem aproape o lună de întârziere la acordarea salariilor. Am dat lichidarea pe octombrie și zilele acestea vom da și avansul pentru noiembrie. Am dat și bonurile pentru luna decembrie, pentru că așa mi s-a părut normal. Oamenii au nevoie de sărbători să aibă o bucată de carne pe masă”, ne-a declarat directorul Manole Merchea. Vestea proastă este că, începând din luna ianuarie 2014, aceste bonuri de masă nu vor mai fi acordate o perioadă de timp, până când se va redresa situația financiară a societății, după cum a specificat Merchea. 

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?