Toate perechile de boboci de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” au fost desemnate câștigătoare în cadrul Babului Bobocilor care s-a desfășurat aseară pe scena Cinematografului Balada sub sloganul „Un bal… A.L.T.F.E.L.” – Ambiție, Libertate, Talent, Farmec, Eleganță, Loialitate. Organizatorii s-au gândit astfel să nu mai respecte tiparele clasice și să organizeze un concurs în care au fost premiate inventivitatea, talentul și frumusețea tuturor celor 12 concurenți înscriși, șase fete și șase băieți. Cuziștii au considerat că niciun concurent nu este mai frumos decât altul, ci toți sunt frumoși în egală măsură, iar titlul de Miss și Mister ar presupune anumite calități pe care nu toți le au.
Petrecerea „ALTFEL” a debutat cu prezentarea concurenților pentru ca mai apoi să aibă loc proba de originalitate. Unii concurenți au ales să interpeteze scenete comice în timp ce alții au optat pentru show-uri muzicale inspirate din filme celebre precum Familia Adams sau Familia Smith ori lumea lui Neo din Matrix. În cadrul ultimei probe, cea de eleganță, concurenții au arătat cât de frumoși și eleganți pot fi, reușind să impresioneze publicul care i-a răsplătit cu aplauze. Între probele de concurs au încântat ochii privitorilor majoretele liceului și alți elevi care au interpretat live diferite melodii.
La final, organizatorii au anunțat totuși câștigătorii pe secțiuni. Astfel, premiul pentru ineditul abordării temei a fost acordat elevilor Bianca Dandu și Luis Stancovici. Premiul pentru spontaneitate a revenit elevilor Roberta Moise și Eduard Apostol. Premiul pentru originalitate a fost acordat elevilor Raluca Cernica și Radu Stoica. Pentru prezență scenică s-a acordat un premiu elevilor Roxana Gurițoiu și Alexandru Chiriac. La capitolul creativitate cei mai buni s-au dovedit a fi elevii Mădălina Murgu și George Dinu. Premiul la categoria muzical a revenit elevilor Lorena Frâncu și Denis Sandu.
Organizatorii au primit din partea bobocilor un tort. Balul de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani a fost sprijinit financiar și de Consiliul Județean Vrancea. La eveniment au fost prezenți vicepreședinții Consiliului Județean Ionel Cel-Mare și Dragoș Bârlădeanu alături de viceprimarul Tudorel Trofin și deputații PSD de Vrancea Ciprian Nica și Angel Tîlvăr.