Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Copiii cu diabet au nevoie de sponsori pentru ca Moș Crăciun să vină și la ei


Copiii care suferă de diabet au nevoie de ajutorul vrâncenilor. Pentru ca Moș Crăciun să treacă pe la ei și anul acesta, organizatorii evenimentului „Serbarea pomului de Crăciun pentru copiii cu diabet zaharat” așteaptă sponsorizări de la oamenii cu suflet mare. „Pe 20 decembrie se organizează «Serbarea pomului de Crăciun pentru copiii cu diabet zaharat». Încercăm să atragem cât mai mulți sponsori, astfel încât să putem oferi cât mai multe cadouri copiilor. La acest eveniment așteptăm să vină copii cu diabet zaharat din tot județul!”, a precizat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Focșani. 
Astfel, vrâncenii cu posibilități financiare sunt rugați să sune la numărul de telefon al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, 0237.625.000, interior 331, pentru mai multe informații.
Cea de-a treisprezecea ediție a evenimentului „Serbarea pomului de Crăciun pentru copiii cu diabet zaharat”, organizat de medicul diabetolog Gheorghe Cocioabă, va avea loc pe 20 decembrie, la ora 11.00. Serbarea va avea loc la Restaurantul Intim din Focșani. 32 de copii, cu vârste între un an și patru luni și 12 ani, se vor întâlni cu Moș Crăciun, care le va dărui hăinuțe, jucării, dulciuri și fructe. În schimb, micuții îl vor răsplăti pe Moș cu poezii și colinde. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?