Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Nu vrea la Căminul de bătrâni, ci la Căminul Liceului 2


O femeie a venit în  audiență la primarul Decebal Bacinschi pentru a se plânge că este dată afară din căminul Liceului nr. 2 (Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”). Aceasta i-a spus edilului că nu a găsit o cameră în altă parte și că ar vrea să mai fie păsuită cu mutarea până trece iarna. „Vor să mă dea afară, să plec, pentru că am sunat la Poliție când s-a luat un bețiv de mine și eu am vrut să mă apăr, mi s-a spus că nu trebuia să sun la Poliție. Nu am găsit cameră în altă parte. I-am rugat să mă lase pe timpul iernii, dar nu vor”, a spus Mărioara B.  
Întrebat despre situația femeii, administratorul Căminului de la Liceul nr. 2 i-a spus primarului că decizia a fost luată după ce aceasta ar fi avut un comportament nepotrivit, ar fi proferat injurii la adresa personalului căminului, de față cu tinerii care sunt cazați în aceeași unitate și ar fi avut mai multe altercații cu bărbatul de care a spus că ar fi agresat-o, care locuia și el în același cămin. „Poliția i-a obligat pe cei de la Cămin să te scoată de acolo, pentru că vă tot certați cu cetățeanul acela, care nici el nu a mai fost primit acolo, ați vorbit urât de față cu copiii. Poliția a hotărât să plecați și dumneavoastră și cetățeanul respectiv, pentru că în acel cămin sunt și tineri și copii și nu pot asista la scandalurile pe care le faceți”, a spus primarul Bacinschi. Femeia a confirmat cele spuse, dar a mai cerut o păsuire. Edilul i-a amintit că i s-a oferit un loc și la Căminul pentru persoane vârstnice din Focșani, dar că ea a refuzat. „Nu am 80 de ani să mă închid în Căminul de bătrâni”, a spus femeia, poate neștiind că acest Cămin are regim deschis și condiții bune de trai pentru toate persoanele de vârsta a treia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?