Membrii Consiliului Åcolar al Elevilor de la Colegiul Național „Unirea” au împărțit ceaiuri, de Moș Nicolae, colegilor și cadrelor didactice. Acțiunea a avut loc vineri, în pauzele de la orele 11.20 și 12.20, și s-a desfășurat în curtea unității de învățământ. „Activitatea a avut ca scop principal sărbătorirea zilei de «Sfântul Nicolae», membrii Consiliului Școlar al Elevilor dorind să dăruiască zâmbete și căldură elevilor și profesorilor. Acțiunea a constat în împărțirea de ceaiuri calde elevilor și profesorilor în pauzele de la 11:20 și de la 12:20 și s-a desfășurat în curtea liceului pentru a putea atrage toți elevii. Totodată, activitatea a ajutat la promovarea Consiliului Elevilor, deoarece în locul respectiv a fost pus în evidență un afiș, lucrat manual, care să indice faptul că membrii Consiliului Școlar al Elevilor s-au ocupat de desfășurarea activității. Mesajul transmis cu ajutorul afișului a fost acela că «Împreună suntem Consiliul Elevilor»”, se arată într-un comunicat al Consiliului Åcolar al Elevilor de la Colegiul „Unirea”.
A fost pentru al doilea an consecutiv când la Colegiul Național „Unirea” s-a împărțit ceai. Prin urmare, această activitate este „de tradiție”.