Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

200 de lei mită pentru a nu-i fi reţinut permisul de conducere


Un tânăr din localitatea Pechea, județul Galați, este cercetat de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Vrancea pentru dare de mită. Vineri după amiază, tânărul din Pechea conducea o autoutilitară Ford pe DN 2 D, pe raza satului Burca, comuna Vidra. A fost oprit în trafic de echipajul format din agent șef adjunct Ionuț Basma și agent principal Emil Danțiș.  
Polițiștii spun că șoferul mirosea a alcool, motiv pentru care l-au testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a fost de 0,38 miligrame per litru alcool pur în aerul exiprat. Întrucât se impunea reținerea permisului de conducere, șoferul a încercat să o dea la pace cu oamenii legii, cărora le-a promis o sumă de bani dacă îl vor lăsa să plece. Agenții au refuzat șpaga șoferului și pentru că acesta a tot insistat, polițiștii i-au anunțat pe ofițerii anticorupție, care au organizat un flagrant sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. 
Valentin O. a fost prins în flagrant în timp ce oferea celor doi polițiști suma de 200 lei. „La data de 06.12.2013, în timp ce desfășura activități pe linie de poliție rutieră pe DN 2D, în comuna Vidra, satul Burca, o patrulă de poliție a oprit pentru control autoutilitara marca Ford, condusă de O. Valentin, de 22 ani, cu domiciliul în comuna Pechea, județul Galați. Deoarece bărbatul prezenta halenă alcoolică a fost testat alcoolscop rezultând o concentrație de 0,38 mg/l  în aerul expirat. În scopul neîntocmirii actelor de constatare a contravenției și reținerea permisului de  conducere, O. Valentin a oferit polițiștilor suma de 200 lei. Aceștia au făcut denunț, fiind organizat un flagrant în care O. Valentin a fost depistat în timp ce oferea celor doi polițiști suma de 200 lei„, a transmis inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?