Tânărul din Garoafa, acuzat de procurorii Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Vrancea că a plătit jocuri on-line de poker cu cardul altei persoane, deși nu avea acest drept, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Focșani la un an și patru luni de închisoare cu suspendare.
Instanța a decis să confiște de la Robert Daniel P., de 19 ani, un laptop. „Condamnă pe inculpatul P. Robert Daniel, pentru (…) fapta de a cauza un prejudiciul patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material, pentru sine sau pentru altul, (…) constând în efectuarea de operațiuni prin utilizarea unui instrument de plată electronică inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia fără consimțământul titularului instrumentului respectiv, (…) inculpatul va executa 1 an și 4 luni închisoare. (…) dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni. (…) dispune confiscarea sistemului informatic – laptop marca Packard Bell”, se arată în sentință, ce poate fi atacată cu recurs. Tânărul a ales să recunoască faptele și să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
Potrivit rechizitoriului prin care Robert Daniel P. a fost trimis în judecată, în zilele de 27-28 iulie, el a folosit datele unui card bancar al cărui titular era o altă persoană, pentru a efectua mai multe plăți online, neautorizate, către un site specializat în jocurile de poker. Tânărul din Garoafa a plătit pe rând sumele de 331,05 lei, 99,32 lei, 66,21 de lei și 33,11 lei. Daniel a fost descoperit și a ajuns apoi pe mâna polițiștilor de la Crimă Organizată, care l-au trimis în judecată.