Pompierii focșăneni au intervenit aseară pentru a stinge un incendiu izbucnit într-una dintre camerele Hotelului Unirea din Focșani. Incendiul a fost anunțat de un trecător, care a observat flăcările și imediat la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Incendiul, care a cuprins bunurile, respectiv obiecte de mobilier și saltele, din camera situată la etajul 8 și folosită pe post de magazie, a fost lichidat în aproximativ jumătate de oră. „Apelul prin intermediul numărului unic de urgență 112 s-a primit la ora 21.21, fiind efectuat de către o personă care trecea prin zona respectivă și a observat flăcările. La fața locului au ajuns trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea la locul intervenției s-a constatat că incendiul se manifesta la bunurile depozitate într-o încăpere de la etajul 8 al imobilului. De asemenea, întregul palier era inundat cu fum. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului și după aproximativ 30 de minute pericolul propagării a fost înlăturat. Se vor face verificări în vederea stabilirii cauzelor care au stat la baza producerii incendiului”, ne-a declarat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Nu au fost persoane care să fie evacuate, întrucât nimeni nu era cazat în camerele de la etajul 8, și nici persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.