Premierul Victor Ponta consideră că președintele Traian Băsescu este lipsit de discernământ și afirmă că gestul acestuia de a nu aproba memorandumul cu FMI este o dovadă foarte clară de iresponsabilitate, șeful statului dorind să se răzbune împotriva Guvernului și a românilor care nu l-au votat. El a precizat, la Antena 3, că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a început discuții de informare cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional și ai Comisiei Europene (CE), dar că Guvernul încearcă la acest moment să nu inflameze lucrurile.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI. Premierul Victor Ponta a declarat că, în aceste condiții, România nu mai are practic acord cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană. Discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenție și a memorandumului de politici economice încheiate cu autoritățile române, programată pentru luna decembrie, va fi amânată întrucât documentele trebuie să conțină și semnătura președintelui țării.
Acordul este în vigoare, însă board-ul FMI nu va mai discuta pe 18 decembrie, așa cum era programat, scrisoarea de intenție și memorandumul cu România, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. El a afirmat că o astfel de situație poate avea ca efect creșterea costurilor de împrumut ale statului.