Un grup de inițiativă va organiza alegeri la Obștea Coza în data de 8 decembrie. În ședința Adunării Generale Extraordinare a Obștii Coza vor fi aleși președintele și membrii Consiliului de Administrație. „Decizia de a organiza alegeri la Obștea Coza a fost luată de membrii obșteni, care sunt nemulțumiți de modul cum și-a desfășurat activitatea această obște în ultimii 10 ani, dar și de faptul că oamenii nu își primesc drepturile, respectiv cota de lemne anuală stabilită pentru fiecare obștean. Chiar în aceste zile oamenii se plâng că nu li s-au dat lemnele deși iarna bate la ușă”, a spus Marian Mitică, fost candidat la funcția de președinte al Obștii Coza. Acesta a precizat că în cazul în care la prima convocare nu este îndeplinit cvorumul reprezentând jumătate plus unu din numărul membrilor obșteni, următoarea Adunare Generală Extraordinară va avea loc pe data de 15 decembrie, la ora 10.00.
Vă reamintim că mai mulți obșteni, în frunte cu Marian Mitică, au făcut plângere penală împotriva actualului președinte al Obștii, Vasile Ursu, pe care îl acuză că ocupă ilegal această funcție de 10 ani de zile. „Așa cum am mai spus, Vasile Ursu ocupă ilegal funcția de președinte al Obștii Coza deoarece de zece ani de zile nu a mai făcut niciun fel de modificări privind organizarea alegerilor și conducerea obștii. În acest moment, deținem un certificat eliberat de Judecătoria Focșani în care se arată că ultima modificare cu privire la organele de conducere ale obștii s-a înscris în baza încheierii nr. 43 din 19.09. 2001 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 7640/2001. Acest lucru arată cu certitudine că actuala conducere a obștii se află în ilegalitate de 10 ani, adică din data de 19. 09. 2003, dată la care i-a expirat mandatul care conform Statutului obștii este de doi ani”, a precizat Marian Mitică.
Vasile Ursu mai este acuzat că a nu făcut nicio informare în care să prezinte ce a făcut cu cei peste 5 miliarde de lei vechi, banii pe care obștea i-a primit de la APIA și care nu se regăsesc, spune Mitică, în niciuna din activitățile obștii.
Contactat de reporterii noștri, Vasile Ursu a precizat că banii de la APIA au fost cheltuiți corect, în interesul obștenilor, precizând că sumele necheltuite se regăsesc în conturile obștii. „Sunt angajați doi muncitori care au făcut lucrările la pășuni. O parte din bani au fost plătiți pe lucrări, mai sunt bani și în cont. Nu este nicio problemă. Noi a trebuit să mai dăm înapoi o parte din bani pentru că au fost niște diferențe la pășuni însă ceilalți au fost cheltuiți corect”, a afirmat Vasile Ursu. Acesta a precizat că o parte din banii Obștii au fost cheltuiți pe diferite lucrări de investiție la nivelul localității, respectiv poduri, podețe, au fost donații pentru școală, biserică, dar și pentru Casa Obștii, investiție aflată în derulare. Referitor la plângerea penală, președintele Obștii Coza spune că nu are nimic de ascuns, iar organele de cercetare trebuie să își facă datoria.
Vasile Ursu este acuzat că a fraudat alegerile organizate în 18 august a.c.
Vasile Ursu mai este acuzat de Marian Mitică, fost candidat la funcția de președinte al obștii, că a fraudat alegerile organizate în data de 18 august a.c., alegeri ce au fost contestate în instanță. În plângere se arată că Adunarea Generală a Obștii Coza a fost ținută cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din statutul obștii, în sensul că adunarea generală trebuia să fie organizată de Consiliul de Administrație al obștii și trebuia să fie comunicată membrilor acesteia cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată. În plângere se mai arată că această convocare nu a fost publicată într-unul din ziarele din județul Vrancea. „Fraudarea a constat în faptul că la vot au participat mai multe persoane decât membrii obșteni, s-au făcut buletine de vot suplimentare la xerox fără a fi consemnate în procesul verbal, nu s-a întocmit așa cum era legal un proces verbal al adunării generale, unde să se consemneze rezultatele votului din ziua respectivă, au participat la vot membri ai Obștii de Moșneni Tulnici care nu aveau nicio legătură cu Obștea Coza”, se arată în solicitarea adresată instanței, de anulare a alegerilor de la Obștea Coza.
Contactat de reporterii noștri, președintele Obștii Coza, Vasile Ursu spune că toate acuzațiile care i se aduc sunt nefondate, precizând că alegerile s-au desfășurat corect, la vot participând toți cei care sunt membrii obșteni. „Nu este adevărat că alegerile au fost fraudate. Alegerile din data de 18 august s-au desfășurat conform statutului. Au votat toți cei care sunt membrii obșteni, iar acest lucru a fost supervizat de o comisie din care eu nu am făcut parte”, a precizat președintele Obștii Coza, Vasile Ursu.