Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ion Petre, omul care a dus FC Panciu în elita fotbalului românesc


   Ion Petre, omul și primarul orașului Panciu a plecat dintre noi după o lungă suferință de care unii nu au știut. În urma lui, din punct de vedere sportiv, au rămas mulți care îi vor duce dorul și îl vor regreta, dar, acum se mândresc cu tot ce înseamnă fenomenul sportiv în orașul „dintre vii”. 
Personal, l-am cunoscut pe „domn` primar” la un meci pe care echipa de fotbal din Panciu, l-a câștigat pe terenul Aerostar din Bacău, când gruparea  „dintre vii” a reușit promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, după ce păncenii au trecut de echipa lui Adrian Porumboiu, FC II Vaslui. „Nu ai dat destul în ziar de noi”, mi-a transmis fostul primar pe un ton sec. I-am replicat: „În fiecare zi a fost câte un articol cu echipa FC Panciu”, dar a acceptat să apară în fotografia de grup de la finalul partidei. 
   Ca un făcut, la finalul anului 2010, ne-am întâlnit întâmplător la petrecerea de Revelion de la Covasna. Aproape toată noaptea dintre ani mi-a vorbit de fotbalul din Panciu și obiective. A urmat o perioadă în care Ion Petre s-a implicat în tot ceea ce însemna fotbalul, dar și sportul dintr-un oraș mic pe harta țării, Panciu. Treptat, acesta a reușit să facă ceea ce nu mulți primari din județ au reușit pentru comunitate și microbiști. 
   A fost la un pas să promoveze cu FC Panciu în liga a doua, dar s-a implicat în a modeniza ceea ce lipsea la stadionul din Panciu: tribune, scaune, saună, vestiare și cabine pentru arbitri. A contribuit la modernizarea bazei sportive, una ajunsă la nivelul eșalonului secund din fotbalul românesc, și, alături de oameni din Panciu, cu sufletul mare către sport, a reușit să ducă numele orașului Panciu pe plan național, la fotbal, dar și internațional, la karate. „Vreau în liga I cu echipa din Panciu”, spunea Ion Petre. 
   Acum, fostul primar a plecat dintre cei vii fără să-și vadă visul împlinit. În urma sa, rămâne un oraș cu o echipă de fotbal în campionatul județean, dar cu planuri mari. Dumnezeu să te aibă în pază domnule primar și să sperăm că visul cel mare se va realiza într-o zi și Panciu va ajunge acolo unde îi este locul: în primul eșalon fotbalistic al țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?