Mircea B., bărbatul din comuna Milcovul acuzat că și-a violat propria fiică timp de mai mulți ani, a fost din nou propus pentru arestare preventivă, în dosarul în care este judecat pentru viol și incest. Judecătorii Tribunalului Vrancea au respins cererea procurorilor de arestare, dar cei de la Judecătoria Focșani au admis solicitarea reprezentanților Direcției de Protecția Copilului de decădere din drepturile părintești.
Dosarul de viol și incest este judecat cu ușile închise la Tribunalul Vrancea fiind o cauză delicată, mai ales că victima este și minoră. Potrivit reprezentanților instanței, la termenul de ieri, procurorii au revenit cu o nouă propunere de arestare a inculpatului, solicitarea fiind respinsă. Potrivit unor surse, procurorii au cerut din nou arestarea bărbatului după ce, la un termen anterior al procesului, victima, care este nimeni alta decât propria fiică, a spus că acesta ar fi încercat să o violeze din nou. „Instanta respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea privind arestarea preventivă a inculpatului B. Mircea (…) dispune obligarea inculpatului B. Mircea de a nu părăsi țara. Pe durata menținerii măsurii de a nu părăsi țara, inculpatul B. Mircea are de respectat următoarele obligații: – să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; – să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere, ori de câte ori este chemat; – să nu se apropie de partea vătămată (…); – să nu intre în spațiul locuibil aparținând părții vătămate”, ne-au comunicat reprezentanții Tribunalului Vrancea.
Între timp, magistrații Judecătoriei Focșani l-au decăzut pe inculpat din drepturile părintești. „Admite cererea formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea (…) dispune decăderea pârâtului B. Mircea din exercițiul drepturilor părintești față de minora (…) Obligă pârâtul la plata către minora (…) a plății unei pensii de întreținere în cuantum de câte 100 lei lunar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe”, se arată în hotărârea Judecătoriei Focșani, care poate fi atacată cu apel.
Mircea B. este acuzat de viol și incest. Procurorii au reținut prin rechizitoriu că începând cu anul 2007 și până în septembrie 2012, bărbatul și-a violat fiica în mai multe rânduri. Omul nu a recunoscut niciuna dintre acuzațiile ce i s-au adus. El a fost propus pentru arestare preventivă și în cursul urmăririi penale, dar solicitarea a fost respinsă.