Ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Lucia Varga, afirmă că „Romsilva e ca un organism bolnav” și că îi va da „pârghii” să se revigoreze, între care un pachet legislativ privind statutul personalului silvic – care să beneficieze „de uniforme, salarii decente, chiar portarmă”- și incompatibilități.
Ministrul Lucia Varga a declarat, joi, într-o conferință de presă, că noul Cod Silvic prevede că toate proprietățile sub 30 de hectare vor fi păzite în mod gratuit de Romsilva, „pentru asigurarea integrității fondului forestier național”, iar pe lângă modificările legislative la „Codul Silvic, Legea contravenției silvice și celelalte hotărâri de Guvern” se lucrează la un pachet legislativ de reorganizare și eficientizare a Inspectoratelor Silvice și a Romsilva, transmite corespondentul MEDIAFAX. „În acest moment, Romsilva este o instituție care trebuie reorganizată, trebuie făcută curățenie în cadrul instituțiilor silvice, pentru că nu putem tolera ca oameni care au permis furtul de lemn să rămână în sistem. (…) Eu nu mai accept măsuri asupra personalului silvic de genul 10 la sută reduceri din salariu. De aceea am ajuns în situații în care pădurile din România să fie batjocorite: pentru că au fost oameni care, pentru că au permis tăieri de suprafețe de ordinul sutelor de hectare, au primit ca sancțiune 10 la sută din salariu. Trebuie să schimbăm radical acest lucru. ( …) Este o bătălie pe care o vom duce ani de zile, pentru a însănătoși sistemul. Romsilva e ca un organism bolnav. Are de ales: se vitaminizează, ia tratament să se însănătoșească sau moare? Eu sunt dispusă să-i ajut, să le dau toate pârghiile ca să se vitaminizeze, să se revigoreze și să-și îndeplinească obiectivul pentru care a fost creat: administrarea pădurilor eficient. Administrarea și protejarea pădurilor în România”, a spus Varga.
Ea a subliniat că pădurea este importantă pentru toți, întrucât „ne dă aer, ne apără de alunecări de teren, de îmbolnăviri, de boli de plămâni”, fiind „cea care ne asigură de fapt inclusiv traiul de zi cu zi”. Ministrul a adăugat că, până acum, i s-a spus că nu există „pârghii suficiente” de sancționare, dar nu poate accepta „această atitudine, că nu putem să le facem nimic celor care batjocoresc pădurea”, astfel că prin noul cadru legal se vor crea „pârghiile administrative și juridice pentru a-i putea da afară pe toți cei care nu iubesc pădurea și n-o îngrijesc”. „Creez cadrul legal, reformăm instituțiile, sigur că efectele nu vor apărea imediat, este o bătălie foarte grea, pentru că sistemul se protejează”, a spus Varga.
Ministrul a adăugat că există două categorii de angajați silvici: cei certați cu legea și cei care sunt de bună-credință și apără pădurile din România, dar care, la ora actuală, „câștigă insuficient, față de responsabilitatea pe care o au”, precizând că se vor face modificări legislative și pe acest palier. „Noi lucrăm acum și la legea incompatibilităților pentru personalul silvic. Pentru aceștia, pe de o parte vom stabili, pentru tot personalul silvic, incompatibilități, pentru că nu este normal ca ziua să aperi pădurea și seara să te duci să o tai, și în același timp vom stabili și anumite condiții de protecție a acestui personal silvic. Dar, încă o dată: protecție pentru cei care își fac treaba și care vor într-adevăr să protejeze pădurea. Prin statutul personalului silvic – sigur, uniforme, salarii decente, chiar portarmă. Săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu șefii de ocoale din toată țara, în cadrul ei vom discuta acest proiect de lege privind statutul personalului silvic. Pentru că într-adevăr unii dintre ei câștigă opt milioane (800 de lei – n.r.) și au în gestiune miliarde întregi. (…) Nu se pune problema de a da afară oamenii corecți, pe aceia vrem să-i ținem în sistem”, a afirmat Varga.
Ea a precizat că prin noua legislație se va introduce autorizație de practică pentru personalul silvic și că, dacă vor fi dați afară cei „certați cu legea”, sunt posibile angajări la Romsilva, arătând că există suficienți absolvenți de silvicultură care pot avea astfel un loc de muncă.