Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Staţia ANTIGRINDINĂ este aproape finalizată


   Lucrările la Centrul de comandă al stației antigrindină din Vrancea sunt aproape finalizate, iar până la sfârșitul anului vor fi achiziționate lansatoarele de rachete. Specialiștii spun că primele patru puncte de lansare a rachetelor stației antigrindină de la Vrancea vor fi pregătite pentru omologare în 2014.
   Lucrările la la Centrul de comandă și depozitul logistic al stației antigrindină din Vrancea sunt aproape finalizate. Muncitorii firmei băcăoane care lucrează la această investiție ne-au declarat ieri că finalizarea investiției depinde foarte mult de condițiile meteo. „Dacă vremea este bună va fi gata în maxim două luni de zile”, au explicat aceștia. Ridicarea construcțiilor a fost posibilă după ce anul acesta au fost alocați cei mai mulți bani pentru stația antigrindină de la Vrancea, respectiv 4 milioane de lei, la inițiativa președintelui Consiliului Județean și al UNCJR, Marian Oprișan.
   Inițial, din banii alocați pentru acest an se dorea achiziționarea de echipamente și dotări precum generatoare electrice, căsuțe de locuit, paratrăsnete la patru puncte de lansare, respectiv de la Anghelești, Panciu, Bolotești și Bizighești. Ulterior s-a stabilit ca din fondurile alocate în 2013 să fie cumpărate lansatoarele de rachete. „Din fondurile alocate în 2013 vor fi plătite facturile pentru lucrările la centrul de comandă și depozitul logistic și vor fi achiziționate lansatoarele pentru rachete. Urmează ca celelalte dotări să fie realizate din fondurile alocate în 2014”, a afirmat Ion Marin, reprezentantul Unității de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) Moldova 2 Vrancea. 
   La Centrul de comandă vor lucra cei mai buni specialiști, respectiv meteorolog, fizician, IT-ist, care asigura permanența 24 de ore din 24. Aceștia trebuie să monitorizeze în permanență formarea norilor și, când se observă informația transmisă de radar de formare a nucleului posibil purtător de grindină, încep pregătirile pentru a se acționa și stabili coordonatele pentru a da comanda în punctele de lansare a rachetelor.
   Lucrările la stația antigrindină au început în urmă cu zece ani, când administrația județeană a căutat soluții pentru a preveni căderile de grindină din fiecare an care distrugeau recoltele fermierilor. Ulterior, proiectul a bătut pasul pe loc, în ciuda promisiunilor făcute de miniștrii Agriculturii din perioada guvernării de dreapta. Proiectul a fost relansat odată cu finanțarea masivă asigurată de guvernul USL. 
Oprișan a discutat cu Ponta pentru stația antigrindină
 
   Președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, a declarat, în urmă cu câteva luni, la Jariștea, localitate grav afectată de căderile de grindină, că a discutat cu prim ministrul Victor Ponta despre asigurarea fondurilor necesare în vederea finalizării investiției la stația antigrindină din Vrancea. Åžeful administrației județene a inițiat acest program în 2004, însă guvernele următoare au alocat fonduri cu țârâita pentru realizarea lucrărilor. „Până anul viitor sper să rezolvăm problema cu grindina. Împreună cu colegii mei, acum mai mulți ani, am fost inițiatorii proiectului rachetelor antigrindină. Din nefericire, noi am plecat de la putere în 2004 și nu s-au întâmplat multe lucruri în această direcție, dar astăzi pot spune că acest sistem va fi finalizat până la sfârșitul anului viitor, sper că până în vara viitoare. Rachetele sunt depozitate la Prahova, iar noi trebuie să finalizăm instalarea rampelor de lansare, să facem sistemul operațional, în așa fel încât pe viitor să nu mai avem această nenorocire, care ne chinuiește an de an și pentru care aveți de suferit”, a afirmat Marian Oprișan. 
240 de mii hectare de culturi agricole, protejate cu rachetele antigrindină 
 
   UCCG Moldova 2 Vrancea are prevăzut, prin studiul de fezabilitate, 20 puncte de lansare a rachetelor antigrindină, din care 12 în județul nostru și 8 în Galați. De menționat că un punct de lansare asigură protecția pentru 10-12 hectare de teren agricol. Asta ar însemna că la finalizarea programului, s-ar asigura protecția unei suprafețe de peste 140 mii hectare de culturi agricole la nivelul județului. Însă ar urma să fie protejate și gospodăriile din mediul rural sau autoturismele sătenilor.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?