Consiliul Județean Vrancea a finalizat proiectul „Drumul podgoriilor vrâncene”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007- 2013. Proiectul s-a derulat în perioada 9 noiembrie 2012- 8 noiembrie 2013. Valoarea totală a proiectului a fost de 617.249 lei. Vrancea este cea mai mare podgorie a României, cu peste 25.000 hectare, iar drumul podgoriilor se întinde pe aproximativ 73 de kilometri.
Consiliul Județean Vrancea a finalizat proiectul „Drumul podgoriilor vrâncene”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007- 2013, Axa Prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenție 5.3 – „Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică”, Operațiunea – „Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activităților de marketing specifice”. Proiectul s-a derulat în perioada 9 noiembrie 2012- 8 noiembrie 2013, iar obiectivul general al proiectului a vizat creșterea importanței turismului ca factor de stimulare a dezvoltării economice în județul Vrancea și în regiunea sud-est prin promovarea produselor turistice specifice zonei vitivinicole a județului.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost: creșterea atractivității zonei cultivate cu viță de vie ca destinație turistică, prin localizarea spațială a produselor turistice specifice; îmbunătățirea promovării turistice specifice a celor 11 localități vitivinicole cuprinse în proiect prin utilizarea unor metode adaptate pieței turistice; creșterea circulației turistice, prin organizarea unor evenimente de promovare a meșteșugului tradițional al producerii vinului.
În vederea atingerii obiectivelor proiectului au fost montate 10 panouri de promovare a produsului turistic, pe care a fost imprimată o hartă turistică ce are marcate prin simboluri obiectivele turistice din zonele promovate; au fost organizate trei evenimente specifice pe durata a trei zile la Cotești, Odobești, Panciu; au fost amplasate 9 standuri la locurile de evaluare a evenimentelor; a fost realizat și difuzat la două posturi naționale de televiziune un spot TV; a fost realizat un film de prezentare care a fost multiplicat în 3000 de DVD- uri.
Prin implementarea proiectului s-a asigurat valorificarea din punct de vedere turistic a meșteșugului tradițional al producerii vinului și a principalelor atracții turistice din localitățile: Panciu, Å¢ifești, Odobești, Jariștea, Bolotești, Cotești, Vîrteșcoiu, Cîrligele, Urechești, Tîmboiești, Dumbrăveni cu impact asupra dezvoltării turismului uval (viticol), creării de locuri de muncă și transformării localităților de pe traseul „Drumului podgoriilor vrâncene” în destinații preferate de turiști. Valoarea totală a proiectului a fost de 617.249 lei.
Vrancea are cea mai mare podgorie din România
Vrancea este cea mai mare podgorie a României, cu peste 25.000 hectare, iar drumul podgoriilor se întinde pe aproximativ 73 de kilometri. Este un drum care pleacă din Panciu și ajunge până la Tîmboiești, pe DJ 205 B reabilitat de Consiliul Județean Vrancea în vara acestui an. Pe „Drumul podgoriilor vrâncene” se află un număr de 11 localități, cele mai importante din Podgoria Vrancei. În Panciu, vizitatorii pot ajunge la Hrubele lui Ștefan cel Mare – monument istoric – locul în care, în anul 1954 s-a gustat prima șampanie produsă aici. Tot în Panciu se poate vizita Mănăstirea Brazi, unde există un paraclis subteran și moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi. La Èifești, vizitatorii de pe „Drumul podgoriilor vrâncene” pot vizita „Crama Casa Panciu” care deține 120 hectare de vie pe Dealul Sârbilor, o celebră podgorie locală, faimoasă încă din anii 1700 când aici făceau vinuri călugării.
La Bolotești, cei pasionați de natură pot urca pe cel mai înalt deal al Subcarpaților de Curbură – Măgura Odobeștilor (996 m), dar pot vizita și Mănăstirea Tarnița, aflată pe drumul principal care șerpuiește printr-o pădure de stejar și fag. La Jariștea, în Podgoria Odobești, vinul și via sunt puse la loc de cinste. Atracțiile turistice sunt reprezentate de Mănăstirea Buluc și Biserica „Sfinții Împărați” din satul Scânteia, ctitorie a familiei Stamatinești.
Înainte de Primul Război Mondial prețul vinului se stabilea la Odobești
La Odobești istoria locurilor se leagă, încă de la 1600, de vie și vin. Odobeștiul este un loc special pentru podgoria Vrancea și din multe puncte de vedere. Aici, cu secole în urmă, negustorii cazaclii (ruși) au construit, în mijlocul viilor, o biserică devenit monument istoric. Aici, de Ziua Crucii, după slujba de la biserică, se stabilea prețul vinului în întreaga Europă de Est, înainte de Primul Război Mondial. Căci tot de Ziua Crucii, la Odobești era organizat și un mare târg, pe care Primăria Odobești l-a continuat sub denumirea „Toamna Odobeșteană”. Și școala viticolă din Odobești este celebră. La Stațiunea de Cercetare Viticolă Odobești, în 1972, a fost patentat soiul de vin „Șarba”, vin care a depășit celebritatea „Galbenei de Odobești”, atât de băută în perioada interbelică și mulți ani, după. În podgoria Cotești există cele mai reprezentative lăcașuri de cult ale Vrancei: Mănăstirea Dălhăuți, Mănăstirea Cotești, Mănăstirea Vărzărești și Mănăstirea Recea.