Un cutremur „foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei și mai puțin Capitala, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, prof. Gheorghe Mărmureanu, care a precizat că „așa rezultă din analizele” făcute. „Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Așa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip ’40 sau poate să fie tip 1802”, a spus în emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV directorul onorific al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 și 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri și au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.
Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menționat sudul Moldovei (Focșani, Bacău, Galați), Tulcea, dar și Basarabia și zona portului Odessa din Ucraina. „În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chișinău, Odessa. În România, este vorba despre Focșani, Bacău, mai puțin Iașiul. Bucureștiul va fi mai puțin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun ca inginer constructor. (…) Galați, Tulcea…”, a spus prof. Gheorghe Mărmureanu.
În același context, el a menționat ce urmări au avut asupra mănăstirilor din nordul Dobrogei cutremurul de adâncime mare din 1940 și cel din 1977, produs la 94 de kilometri. „Vreau să vă dau o informație foarte importantă. Toate mănăstirile din nordul Dobrogei, în 1940, au fost dărâmate. În 1977, n-au avut nimic”, a spus Mărmureanu.
Prof. Gheorghe Mărmureanu s-a referit în emisiune și la cutremurele de cel mult 7 grade pe Richter, subliniind că acestea, în mod normal, nu produc victime și nici pagube materiale. „Putem avea cutremure până în 7, am spus-o oricând, cel puțin în ultimii cinci-șase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 și chiar 7 nu produce pierderi de vieți omenești și nici de bunuri materiale”, a spus el.
În 6 octombrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simțit și la București, dar și în nordul Bulgariei și în Republica Moldova.