Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Noua tipologie a eroului


   Fiecare perioadă de timp are modelul ei de caracter uman și chiar dacă pare ciudat, până și a noastră are unul. Pe vremea civilizației romane, omul ideal era privit ca un tip puternic, curajos, care îi apăra pe cei mici și slabi de diverse pericole, de la lupi tăntălai și până la cine știe ce fel de luptători din triburi ciudate. Era parte din societate și mândru de asta. Muschetarii, la rândul lor, erau „toți pentru unul și unul pentru toți”.  În timpul comunismului, se  spunea „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, căci societatea lor nu ținea de granițe, ci de breaslă.
    Acum, mai mult ca niciodată, persoana așa zis ideală este un individualist. Modelele din seriale sau din cărți îndeamnă spre asta, de altfel o intenție mai mult decât reușită. Vom putea sta împreună -ca societate- de abia atunci când vom fi suficient de puternici și înțelepți încât să ne descurcăm și pe cont propriu (în contextul actual avem nevoie de puterea venită de la comunitate fiindcă omul e vulnerabil când rămâne singur). În momentul acela, vom sta împreună voluntar, și nu fiindcă ne impune astfel frica sau instinctele noastre.
    Așadar, eroul acesta al zilelor noastre este un solitar. Partea interesantă vine atunci când acesta e împotriva tuturor, nu doar separat de mase. Îl putem numi hater (într-un fel). Însă nu mă refer la haterul școlăresc, care respinge tot ce e comun, ci la acela inteligent, care vine cu argumente contra. El manipulează masele (pe care nu prea le prețuiește, de altfel), le lasă cu gura căscată și apoi pleacă. E controversat, dar undeva în străfundul lui, cetățeanul de rând e amuzat de hater căci haterul despre care vorbesc e un fel de bufon la care cetățenii râd, dar nu îl înțeleg.
    Asta e partea bună: că generațiile noi au un model (dacă reușesc să îl găsească) real, în sfârșit. Nu e un erou acoperit de glorie, însă tăcut, modelul face tot ce ține de el pentru ca noi, restul, să mergem înainte. E un șut, nu o bătaie pe umăr, și e unul binevenit. Dar partea proastă e că aceste generații noi nu sunt pregătite. Åži în loc să respecte modelul,  și haterul să se multiplice, apar copii proaste: băieței arțăgoși, care se cred inteligenți și țin să etaleze asta.

Cristina ILIESCU,
Colegiul Național Unirea

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?