Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Vezi cine se mută la ANL în noiembrie


   Visul unei locuințe va deveni realitate pentru 10 tineri care vor primi repartiții la ANL, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în cadrul ședinței Consiliului Local de astăzi. „În cursul lunii octombrie 2013 au devenit libere din punct de vedere juridic, ca urmare a cererii de reziliere depuse de titularii contractului de închiriere, cât și a cererilor de renunțare la repartiții, un număr de zece unități locative – garsoniere situate în cartierul Brăilei și cartierul Sud. Conform prevederilor legale, aceste locuințe pot fi repartizate următorilor solicitanți din Lista de priorități aprobată pentru anul 2013. Comisia socială a procedat la analizarea dosarelor solicitanților din lista de priorități și la departajarea titularilor cu punctaje egale, conform criteriilor stabilite de lege, avându-se în vedere suprafața locuibilă pe membru de familie și numărul de copii ai familiei titularului”, se arată în raportul proiectului de hotărâre. De asemenea, o familie (Hărăbor Cornel), și-a recâștigat în instanță repartiția care i-a fost anulată și i s-a repartizat o altă garsonieră.
    Astfel, vor primi cheile de la câte o garsonieră următorii focșăneni:
1.    Hărăbor Cornel – Str. Democrației
2.    Bîrgău Alina – Str. Democrației
3.    Constantin Vasilica – Str. Democrației
4.    Goidea Mădălin Mihai – Str. Pinului
5.    Manole Iulian – Str. Pinului
6.    Prodan Elena – Str. Pinului
7.    Radu Camelia – Str. Bradului
8.    Angheluță Marius – Str. Bradului
9.    Ciutu Nistor Ana Maria – Str. Ulmului
10.     Cotea Flavius Dănuț – Str. Ulmului

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?