Gropile care au transformat municipiul Focșani într-un adevărat șantier au mai provocat o victimă, dar nu omenească. Zilele trecute, în timp ce mă aflam cu mai mulți prieteni în zona Sălii Polivalente, am fost abordați de un amic, arbitru de fotbal, să-l ajutăm într-o problemă delicată. La ceas de seară, acesta a încercat să întoarcă autotorismul propriu într-o parcare, dar, spre ghinionul său, a scăpat mijlocul auto într-o groapă adâncă de aproape doi metri. Ajutorul nostru a fost inutil. Au fost chemați polițiștii, care au ajuns în două minute la fața locului, iar cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au motivat că mașinile lor sunt chemate la cazuri mai grave. Salvarea a venit de la o firmă de ridicări auto, care în numai cinci minute a rezolvat cazul în mod fericit. Normal, prietenul meu „i-a cinstit” pe cei care l-au ajutat să scoată mașina din respectiva groapă și a plecat spre casă fericit. Ieri, groapa din zona Sălii Polivalente a fost astupată. Doar parțial. Aviz celor care, după lăsarea serii, încearcă cu autoturismul propriu diferite manevre în jurul gropilor din Focșani.