Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Tom Jones în România


   Cântărețul britanic Tom Jones, care va susține un concert la Sala Palatului din București vineri, își dorește să viziteze mai multe locuri din Capitală, printre care și Casa Poporului, dar și să deguste preparate culinare românești. După succesul avut în 2011, când a cântat cu sala plină, Tom Jones vine pentru a doua oară în România, pentru a susține un concert vineri, la Sala Palatului. Acest concert face parte din turneul de promovare a noului său album, „Spirit In The Room”, lansat în 2012. De data aceasta, Tom Jones va veni în România cu o zi înainte concertului, pentru a vizita Bucureștiul, iar dorința sa este de a merge, în primul rând, să vadă Casa Poporului.
   În program mai sunt trecute și alte obiective din București, dar și o cină cu mâncare românească. Concertul de la București va fi o retrospectivă a celor peste 40 de ani de activitate muzicală și, chiar dacă cel mai recent album al său este prioritar, din repertoriu nu vor lipsi deja celebrele „Delilah”, „I’ll Never Fall In Love Again”, „Kiss”, „Sex Bomb”, „Green, Green Grass Of Home”. În cariera sa de 46 de ani, Tom Jones a avut un impact puternic asupra stilurilor muzicale pop, soul și rhythm & blues.
Thomas Jones Woodward s-a născut în Pontypridd, South Wales, Marea Britanie, pe 7 iunie 1940, tatăl său lucrând în minele de cărbuni din Valea Rhondda. După ce a renunțat la școală, la vârsta de 15 ani, a avut diverse locuri de muncă și a cântat în cluburi de noapte. S-a căsătorit la vârsta de 17 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?