Polițiștii vrânceni au amendat peste 300 de persoane și au întocmit 13 dosare penale în timpul unei acțiuni organizate pentru prevenirea și combaterea faptelor de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos. „În perioada 24-25.10.2013, polițiștii vrânceni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care aduc atingere Fondului Forestier Național. Au fost aplicate aplicate 321 sancțiuni, dintre care la Legea nr. 171/2010- 55 de contravenții, la OUG 195/2002- 229 de contravenții, iar la alte acte normative au fost aplicate 37 de contravenții. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este 70.065 lei. Polițiștii au conficat 64,339 mc material lemons în valoare de 8.877,81 lei. Cu această ocazie au mai fost constatate 13 infracțiuni și au mai fost efectuate 230 de controale”, ne-au transmis polițiștii vrânceni.
Printre persoanele prinse pe picior greșit se numără și câteva din comunele Cîmpuri și Vizantea Livezi. Potrivit polițiștilor, pe data de 24 octombrie, la ora 10.00, la Cîmpuri, a fost depistat Gelu S., din localitate, în timp ce tăia arbori din specia fag și stejar din proprietatea sa. Oamenii legii spun că arborii nu erau marcați pentru a putea fi tăiați. În aceeași zi, tot polițiștii din Cîmpuri l-au prins și pe Iorgu P. în timp ce tăia fagi, tot din pădurea proprietate personală și care nu erau marcați. „La data de 24.10.2013, ora 15.00, polițiștii din Vizantea-Livezi l-au depistat pe S. Neculai, din localitate, în timp ce tăia arbori din propietatea lui B. Maria, cea din urmă instigându-l la săvârșirea infracțiunii. Față de cele trei persoane urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori”, au adăugat polițiștii.
La furat de lemne în pădurea Obștii de Moșneni Tulnici
Åi transportatorii de material lemnos au avut probleme, dar în trafic. Toader Alin S., de 30 de ani, a fost oprit pe DN 2 D Focșani-Tulnici, în timp ce se afla la volanul unei mașini încărcate cu lemne. Polițiștii i-au verificat documentele și au constatat că avizul de însoțire a mărfii era neconform. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnatură privată”, au precizat oamenii legii.
Polițiștii cercetează penal și doi bărbați din Tulnici, care ar fi tăiat ilegal mai mulți arbori. Potrivit oamenilor legii, Ciprian S. și Nicușor B. au fost prinși de polițiștii din localitate chiar în timp ce tăiau ilegal arbori din fondul forestier al Obștii Moșneni Tulnici. La Tîmboiești, oi bărbați au tăiat tei, goruni sau carpeni din pădure proprietate. „La data de 25.10.2013, polițiștii din Tîmboiești au stabilit faptul ca P. Nicu, de 46 ani, din localitate, a tăiat ilegal mai mulți arbori din speciile gorun, jugăstru și carpen din pădurea propietate, fără a poseda documente în vederea tăieii de arbori. Tot la data de 25.10.2013, polițiștii din Tîmboiești au stabilit faptul ca și M. Alexandru, de 74 ani, din localitate, a tăiat ilegal mai mulți arbori din speciile tei, cireș și plop din pădurea propietate, fără a poseda documente în vederea tăierii de arbori. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale”, se mai arată în informarea primită de la IPJ.
Și un bărbat din Suraia a rămas fără cantitatea de material lemnos pe care o avea în mașina cu care circula pe drumul european E85. Polițiștii au oprit în trafic, o autoutilitară marca Iveco, încărcată cu lemne și condusă de George A., din Suraia. În urma verificărilor s-a stabilit că în mașină era cantitatea de 7 metri cubi de lemn de foc, de esență fag, cantitate pentru care șoferul nu avea documente de proveninență și de transport. Polițiștii l-au amendat și i-au confiscat marfa.
Oamenii legii spun că acțiunile pe această linie vor continua.