Directorii unităților de învățământ sunt sfătuiți să comunice mai mult cu inspectorii școlari teritoriali și să le prezinte acestora problemele cu care se confruntă. Acest îndemn a fost lansat de inspectorul școlar general adjunct Luminița Balaban. „Vizavi de violența în școli, vizavi de încălzire, să anunțați în primul rând Inspectoratul Åcolar prin inspectorul teritorial. Este neplăcut să auzim din presă sau de la alte foruri despre anumite incidente. Este mai bine să le discutăm și să încercăm să le rezolvăm”, a precizat Luminița Balaban.
Elevii să fie monitorizați de directori
Spre deosebire de anii trecuți, directorii unităților de învățământ vor trebui să urmărească traseul educațional al elevilor, atât în cazul absolvenților de clasa a VIII-a cât și în cazul celor de clasa a XII-a.
În sensul acesta va fi realizată o statistică privind parcursul elevilor, care ar putea fi în viitor un reper pentru unitățile de învățământ. „Am rugămintea la dumneavoastră domnilor directori să monitorizați traseul absolvenților claselor a VIII-a cât și la clasa a XII-a. Ați primit o machetă care va trebui completată pentru a vedea câți elevi s-au înscris și unde sunt ceilalți. Trebuiesc monitorizați, pentru că ARACIP-ul solicită această dovadă, un indicator al traseului absolvenților. Åi este bine să știm unde a ajuns fiecare elev. Dacă nu sunt școlarizați conform legii, avem obligația să facem toate demersurile pentru a-i aduce la școală. În primă fază nu sunt amenzi, dar se pare că vor fi modificări și se va trece și la sancționarea materială ale acestor părinți care refuză școlarizarea”, a transmis inspectorul școlar general adjunct.
Profesoarele să-și lungească fusta la școală
Oficialii din cadrul Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea le atrag atenția profesorilor, în special doamnelor, să vină la școală în ținute decente, pentru a fi modele pentru elevi. Doamenlor profesoare le-au recomandat să-și… lungească puțin fustele.
În ultima perioadă, șefii ISJ au constatat o atitudine pozitivă din partea elevilor, care au mai renunțat la pierceng-uri și tatuaje și vin la școală în ținute decente. „Întotdeauna s-a pus problema ca elevii să fie decenți. Am reușit, în anumite cazuri, ca ei să vină la școală într-o ținută decentă, netatuați, fără piercing-uri. Dar avem semnale despre ținuta cadrelor didactice și aceste semnale vin nu doar din partea părinților, ci de mai multe ori din partea elevilor. Nu mă refer la elevii de liceu, ci și la cei de ciclu primar. Este neplăcut să primești astfel de semnale vizavi de profesoare în primul rând. Nu în ultimul rând, aș pune accent și pe ținuta morală și profesională. Haideți să facem front comun pentru a depăși aceste probleme care există, nu în multe unități. Suntem o echipă și este bine să rezolvăm aceste probleme în interior. Mi se pare normal să avem grijă de ținuta noastră, de modul în care ne prezentăm, având în vedere că ne prezentăm în fața elevilor”, a recomandat Luminița Balaban.