Profesorii au început să își completeze dosarele de Definitivat după vechea metodologie, deși Ministerul Educației Naționale nu a precizat până la această dată condițiile de organizare a examenului. Inspectorul Bogdan Ciubotaru, din cadrul departamentului de formare continuă al Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ), le cere însă profesorilor să aștepte noua metodologie, abia apoi să vină cu dosarul la Inspectoratul Școlar.
Potrivit ultimelor informații venite de la nivel central, este foarte probabil ca din dosar să fie scoase o serie de documente, necesare până în anul școlar trecut. „În ceea ce privește înscrierea la examenul de Definitivat, în anul 2014 metodologia nu a apărut încă, nu a apărut nici calendarul, ca urmare nu se depun dosare pentru definitivat 2014. În acest moment, colegii care îndeplinesc condițiile de înscriere știu că își fac dosarul după metodologia veche de anul trecut. Am primit precizări de la Minister și se va schimba metodologia. Ca urmare, este foarte posibil să nu se mai ceară anumite documente care par în acest moment inutile, cum ar fi calificativul parțial 2013-2014”, a precizat Bogdan Ciubotaru.