Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea nu mai are datorii către farmacii aferente anului 2012. Ieri a fost plătită ultima tranșă pentru rețetele medicale și compensare eliberate de farmacii pacienților în ultima lună a anului precedent. De asemenea, au fost achitate și cele aferente lunii iunie 2013. „Am plătit, confirm graficului de plăți, lunile decembrie 2012 și iunie 2013. Suma decontată este de 10,3 milioane lei. Plata s-a efectuat astăzi (n.r. – ieri), astfel am încheiat plățile aferente anului 2012. De acum, vom plăti câte două luni din acest an, în așa fel încât, sperăm ca până la finele anului să nu mai avem arierate către acești furnizori”, ne-a precizat Mihai Copaci, șeful CAS Vrancea.
În noiembrie, farmaciile vor primi de la CAS sumele aferente facturilor din ianuarie 2013 și iulie 2013, iar în luna decembrie vor fi plătite facturile aferente lunilor februarie 2013 și august 2013. Chiar și așa, datoriile CAS farmacii depășesc termenul legal de decontare cu trei luni.