Peste 400 de invitați au petrecut, sâmbătă noapte, la nunta fiicei primarului din Panciu, Ion Petre. Petrecerea a avut loc în cortul unui restaurant din Focșani.
Oana s-a căsătorit religios cu Ștefan Croitoru la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Panciu. Nași au fost Mihaela și Mugurel Bucătaru din Fitionești. Un sobor de cinci preoți a oficiat cununia religioasă la care au fost prezente persoanele apropiate de familie.
A urmat o petrecere minunată la restaurant, cu invitați de seamă și muzică de calitate. Printre invitați s-au aflat secretarul județului, Raluca Dan, subprefectul Cristi Misăilă, directorul general pentru coordonarea Agențiilor de Plăți, Vasile Carnariu, deputatul Ciprian Nica, președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, George Băeșu, oamenii de afaceri Daniel Guzu și Vasile Bordea. Din program nu a lipsit un foc de artificii la ora 23.30. Atmosfera a fost întreținută de formația Arena din Ploiești și artistul Aurel Moldoveanu. Petrecerea s-a încheiat dimineață, deși unii invitați ar fi vrut să mai continue cheful.