Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Victorie pentru handbalişti, dar jocul a scârţâit


   Joi seara, în Sala Polivalentă handbaliștii de la CSM Focșani 2007 i-au întâlnit pe cei de la HC Buzău 2012. Ca și în ediția trecută de campionat gazdele au câștigat cu oarecare dificultate. A rezultat o partidă de uzură, cu puțin spectacol handbalistic, pe care focșănenii au câștigat-o în final cu 25-19 (13-9). Elevii profesorului Viorel Ciubotaru au construit, spectaculos în unele momente, însă au ratat cam cât în toate jocurile de acasă de până acum. Prima parte a meciului de joi a fost săracă în goluri, până în minutul 14 mingea trecând de doar 7 ori de liniile porților: 5-2. 
   A urmat o serie bună pentru focșăneni, pe fondul unei evoluții spectaculoase, când s-a ajuns la 10-3, după care a o consistentă serie de ratări ale lor și scorul pauzei a fost 13-9. La începutul reprizei a doua oaspeții s-au apropiat la trei goluri, diferența a fluctuat, apoi între trei și cinci goluri pentru ca șa finalul întâlnirii să fie de 6 goluri: 25-19. A fost o victorie – pentru care toată echipa a muncit – și atât, din perspectivă handbalistică. Formația CSM Focșani 2007: Rusu, Ungureanu – Sîsîeac – 1 gol, Constantin, Vasilache, Rotaru – 4, Nelu – 1, Tănase – 2, Gheorghe – 1, Barbu – 5, Necoară – 4, Bălan, Smeu – 7, Năstăsie, Stancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?