Un tânăr din județul Buzău s-a ales cu dosar penal după ce a condus băut pe raza județului Vrancea. Polițiștii spun că șoferul avea o alcoolemie foarte mare, respectiv 1,09 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal, fiindu-i reținut permisul de conducere. Totodată, el a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. „La data de 18.10.2013, ora 01.00, polițiștii rutieri l-au depistat pe raza comunei Obrejița și pe Å. Gabriel, de 19 ani, din comuna Podgoria, județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
Tot în noaptea de joi spre vineri, la ora 03.40, polițiștii focșăneni l-au depistat pe Dănuț C., de 19 ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,54 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.