Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Poliția și structurile de ordine publică nu vor face obiectul descentralizării, urmând a fi tratate separat de actul normativ pe care Guvernul își va angaja răspunderea, și că ambulanțele vor avea dispecerate comune cu SMURD. „S-a ajuns la idea în care lucrurile care țin de ordinea publică și Poliția vor fi tratate separat de Legea descentralizării.Vrem o analiză exactă, să creștem puterile și atribuțiile Poliției locale, să facem o mai bună coordonare între cei care reprezintă Poliția națională și Poliția locală. Ea nu va fi inclusă în această reformă”, a spus Ponta.
În ceea ce privește descentralizarea serviciilor de ambulanță, Ponta a spus că va exista un concept integrat de dispecerate comune cu SMURD. „Nu vor fuziona. Se pune problema de interconectare, când suni la 112, ce e mai apropiat, ambulanța sau SMURD, să vină să te salveze. Dispeceratul comun funcționează deja în multe regiuni, trebuie extins. Va continua procesul de integrare”, a spus Ponta.
În ceea ce privește cinematografele, Ponta a precizat că este necesar să se păstreze câteva dintre acestea la nivel național în care să ruleze filme românești, aici dând exemplul cinematografului Patria din București. „Restul cinematrografelor trec în patrimoniul primăriilor, cu obligația de a se păstra obiectul de activitate”, a spus Ponta.