Soția medicului psihiatru Adrian Leca a venit la sediul redacției cotidianului „Monitorul de Vrancea” pentru a face câteva precizări în legătură cu trecerea la cele veșnice a soțului său. Paula Leca ne-a spus că, vinerea trecută, soțul său nu a fost deconectat de la aparate, decesul survenind în urma unui infarct miocardic. De asemenea, aceasta a precizat că medicul psihiatru Adrian Leca avea 70 de ani, nu 72 de ani, cum s-a consemnat într-un articol publicat de cotidanul nostru. „Soțul meu s-a născut pe 27.07.1943 și a decedat pe 11.10.2013. A lucrat ca medic primar la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Focșani până pe 31.12.2006, iar după această dată a continuat să facă gărzi în același loc. La Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni a lucrat în perioada 3.08.2009 – 1.07.2013. Nu a fost deconectat de la aparate, ci a murit în urma unui infarct miocardic. Am vreut să fac aceste precizări, deoarece a fost un nume în lumea medicală vrânceană”, a precizat Paula Leca.
Trupul neînsuflețit al medicului Adrian Leca a fost incinerat, marți, la Crematoriul Uman Vitan Bârzești, aceasta fiind o tradiție de familie.