Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Serviciul de ambulanţă judeţean nu va fi descentralizat, se va integra în SMURD


   Reprezentanții USL au precizat, marți, după întrevederea comisiei mixte PSD-PNL pe tema descentralizării, că serviciul de ambulanță județean nu va fi descentralizat, ci, dimpotrivă, se va integra în sistemul SMURD. Decizia ca serviciul de ambulanță județean să nu fie descentralizat a fost luată la nivelul comisiei mixte PSD-PNL, în urma argumentelor aduse de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu și de secretarul de star Raed Arafat.
   Reprezentanții USL spun că această decizie va fi susținută și la discuția finală despre descentralizare. „Am avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Sănătății, cu domnul ministru Nicolaescu și domnul ministru secretar de stat Arafat despre ambulanță, despre serviciul de ambulanță județean. Ne-au explicat amândoi care este conceptul integrat de funcționare și de dezvoltare a acestui serviciu împreună cu serviciul SMURD. În urma acestor discuții, opinia noastră, pe care o vom susține și la discuția finală din USL, este că serviciul de ambulanță județean să nu fie descentralizat, dimpotrivă, să se integreze în sistemul SMURD”, susțin reprezentanții USL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?