Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Agricultorii achită impozitele la primării


   Agricultorii vor achita impozitele în numerar la primărie, în cadrul unui departament de specialitate, dacă nu există în localitate o unitate fiscală și dacă s-a încheiat un protocol în acest sens între primărie și direcția regională a finanțelor publice de care aparține localitatea.
    Posibilitatea de a achita impozitele pentru veniturile agricole la primării, în cazul în care nu există o unitate ANAF în localitate, a fost adoptată la sfârșitul lunii august prin ordonanță de Guvern, însă procedura de încasare și virare a contribuțiilor la bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale trebuie aprobată prin ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și cel al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. „Această posibilitate vizează situația în care în localitate nu există o unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și are ca scop diminuarea cheltuielilor de conformare pe care trebuie să le suporte contribuabilul pentru a-și îndeplini obligațiile de plată. Se evită, astfel, deplasarea contribuabililor în cauză pe distanțe foarte mari pâna la unitațile administratiilor finanțelor publice la care sunt înregistrați ca plătitori de impozit și contribuții aferente veniturilor din activități agricole”, se arata în motivația adoptării acestei măsuri.
    Direcția generală regională a finanțelor publice trebuie să transmită, în două zile de la publicarea ordinului de ministru în Monitorul Oficial, două exemplare semnate ale protocolului către primăriile localităților unde nu sunt unități fiscale, iar primăriile care sunt de acord cu încheierea protocolului vor trimite înapoi un exemplar semnat și completat, în două zile de la data primirii documentului.
   Dacă termenul este depășit, primăria poate solicita ulterior încheierea protocolului, se arată în proiectul de ordin.
    Lista cu primăriile care au semnat protocolul va fi publicată pe site-ul web al fiecărei direcții regionale a finanțelor publice, pe cel al ANAF și al prefecturii județului. Totodată, primăriile vor publica protocolul la sediile lor, dar și în alte locuri, precum unități medicale, culturale etc. Fiscul transmite lunar (în primele cinci zile ale lunii pentru cea precedentă) departamentelor de specialitate din cadrul primăriilor lista agricultorilor care au de achitat impozite și penalități datorate la sfârșitul lunii de referință.
    Pentru obligațiile fiscale datorate de contribuabili până la data încheierii protocolului, lista se comunică compartimentului de specialitate al primăriilor în termen de două zile de la data încheierii protocolului.
    Compartimentul din primărie încasează sumele plătite de contribuabil, care poate achita chiar și o sumă parțială din totalul datoriilor. În documentul de plată eliberat se va menționa cuantumul și natura obligației fiscale achitată de contribuabil, precum și contul bugetar al obligației fiscale ce face obiectul plății, respectiv impozite sau contribuții de asigurări sociale de sănătate. „Sumele încasate în numerar reprezentând obligații fiscale datorate de contribuabili în condițiile prezentului ordin se depun de către compartimentul de specialitate al unității administrativ-teritorială, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la încasare, în contul disponibil din sume colectate de unitățile administrativ-teritoriale pentru alte bugete, care se deschide pe numele acestora la unitatea teritorială a trezoreriei statului”, se mai spune în proiectul actului normativ.
    Totodată, compartimentul de specialitate al primăriei prezintă unității teritoriale a trezoreriei statului și situația privind sumele încasate reprezentând obligații fiscale, iar aceasta la rândul său transmite organului fiscal competent, la sfârșitul fiecărei zile lucrătoare, sumele încasate în ziua respectivă reprezentând obligații fiscale, pentru fiecare contribuabil în parte.
    Codul de procedură fiscală stabilește că administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat este de competența ANAF.  Această regulă se aplică și în ceea ce privește administrarea impozitului și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?