Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Locul în care ar putea ploua cu diamante


   Cercetătorii americani spun că în atmosfera planetelor Saturn și Jupiter s-ar putea forma diamante care cad în ploaie pe suprafața acestora, potrivit unui studiu prezentat în timpul unei conferințe care a avut loc în orașul Denver. Diamantul face parte dintre cele mai dure materiale care se găsesc pe Terra. Este un mineral care se formează când carbonul este supus unor condiții specifice și extreme – în mod normal, la temperaturi care depășesc 1.100°C și la presiuni de minimum 4,5 gigapascali.
   Cercetătorii americani au studiat, prin intermediul experimentelor de laborator și programelor computerizate, modul în care carbonul se comportă în astfel de condiții și au comparat informațiile obținute cu observațiile făcute recent la nivelul planetelor Saturn și Jupiter. Ei au ajuns la concluzia că cele două planete întrunesc condițiile necesare formării diamantelor, pornind de la metanul care se găsește în atmosfera lor și de la furtunile care le „mătură” solul. Aceste furtuni sunt suficient de puternice să „spargă” moleculele de metan din atmosfera planetelor, după cum o sugerează datele colectate de sonda spațială Cassini.
   Potrivit cercetătorilor de la University of Wisconsin-Madison și de la California Specialty Engineering, acest fenomen dă naștere unor particule mai simple de carbon, care cad în atmosferă până ating o zonă densă, apoi, supuse presiunilor ridicate, se transformă în grafit, o formă minerală stabilă de carbon. Continuându-și căderea, în straturile mai adânci ale atmosferei, grafitul este supus unor noi niveluri ridicate de temperaturi și presiuni, fapt care conduce la formarea diamantelor în formă solidă. 
   Totuși, diamantele nu rămân în această stare la suprafața lui Saturn și Jupiter, formând un uriaș ocean de „diamante lichide” din cauza temperaturilor existente la nivelul solului. Aceasta nu este pentru prima dată când această teorie este vehiculată. Studii anterioare au sugerat că Uranus și Neptun ar putea fi „producătoare de diamante”. Însă este pentru prima dată când sunt vizate Jupiter și Saturn, care, comparativ cu Uranus și Neptun, au niveluri mai mici de metan în atmosferă. Astfel, dacă în atmosfera lui Saturn metanul reprezintă 0,5%, iar în cea a lui Jupiter, 0,2%, pe Neptun și Uranus această cifră se ridică la 15%. În cazul lui Neptun și Uranus, însă, diamantele nu se topesc, pentru că temperaturile sunt mai scăzute.
   Unii specialiști pun sub semnul întrebării rezultatele acestui studiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?