Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Înşelat de un bărbat care i-a promis un loc de muncă în Italia


   Un tânăr din Biliești a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a înșelat o persoană, promițându-i că îi va face rost de un loc de muncă în străinătate, contra cost desigur. Ionuț Ș., de 26 de ani, și-ar fi însușit suma de 270 de lei și câteva copii ale documentelor părții vătămate, după cum se arată în rechizitoriul întocmit de ancgetatori. În același document se mai arată că anterior zilei de 12 februarie, partea vătămată, în timp ce se afla în Piața Moldovei, a purtat o discuție cu o femeie, căreia i-a povestit că ar vrea să plece în străinătate, respectiv în Italia. Cea cu care a vorbit i-a spus că știe pe cineva care i-ar putea face rost de un loc de muncă, ocazie cu care l-a pus în legătură cu inculpatul.
   Cei doi bărbați au discutat la telefon, iar partea vătămată i-a spus ce și-ar dori. Inculpatul i-a comunicat că pentru început este nevoie de 100 de lei. Ulterior, s-au întâlnit și i-a comunicat că trebuie plătită suma de 270 de lei pentru documente, iar odată cu banii victima trebuia să îi lase inculpatului, la un chioșc, și câteva copii de pe documentele de identitate, pentru găsirea unui loc de muncă și încheierea unui contract în acest sens. 
   După ce a lăsat banii, omul care vroia să muncească în Italia a tot fost amânat în mai multe rânduri de inculpat, iar atunci și-a dat seama că a fost înșelat. I-a solicitat inculpatului banii și copiile de pe documente, dar în zadar. Prin urmare, a depus o plângere la poliție și abia după ce Ionuț s-a văzut reclamat la audieri i-a restituit banii părții vătămate. 
   În fața anchetatorilor, omul a negat că ar fi vrut să-l înșele pe reclamant. Inculpatul le-a explicat oamenilor legii că a încercat să îi găsească un loc de muncă, dar că nu a reușit. Cu toate acestea, s-a ales cu dosar penal. Cauza se află pe rolul Judecătoriei Focșani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?