Liviu Jitea nu scapă de arest. Magistrații Tribunalului Galați au decis ieri respingerea tuturor capetelor de cerere cu privire la eliberarea din arest a afaceristului vrâncean. Mai întâi, judecătorii s-au pronunțat asupra verificării temeiniciei măsurii arestării preventive, măsură pe care au menținut-o. Jitea a cerut apoi, prin apărătorul său, revocarea, respectiv înlocuirea măsurii de arest preventiv. „Respinge ca fiind nefondată cerea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul Jîtea Mircea Liviu, prin apărător. Respinge ca fiind nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul Jîtea Mircea Liviu, prin apărător. Cu recurs în 24 de ore”, se arată în pronunțarea dată ieri de judecătorii Tribunalului Galați.
Tot ieri a fost soluționată și cererea de eliberare sub control judiciar formulată de Jitea. Acțiunea a fost inițial introdusă pe rolul Tribunalului Vrancea, chiar înainte ca dosarul să fie trimis instanței de judecată. „Respinge ca fiind nefondată cererea formulată de inculpatul Jîtea Mircea Liviu, prin apărător, prin care solicită liberarea provizorie sub control judiciar”, se arată în sentință, care poate fi atacată cu recurs. Următorul termen al dosarului, pe fondul cauzei, va avea loc în noiembrie. Instanța a acordat termen de judecată pentru ca inculpații să își angajeze apărători.
Cei 20 de incupați din dosar sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, după ce ar fi montat instalații neautorizate înaintea contoarelor liniei de producție a alcolului dublu rafinat. Unii dintre inculpați mai sunt acuzați și de faptul că au participat la blocarea funcționării echipamentelor de măsurare a gazelor naturale, sustrăgând în mod ilegal gaz metan în valoare de 2.700.000 lei, gaz utilizat pentru funcționarea instalației ilegale de producție de alcool.