Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Chitanță falsă prezentată în instanță


   Valerică M., de 58 de ani, din Popești, va da explicații în fața magistraților după ce a prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Galați o factură, despre care anchetatorii spun că ar fi falsă. În rechizitoriul întocmit de procurori pe numele său, se arată că acesta a fost cercetat pentru înșelăciune într-un dosar penal, cauza ajungând pe rolul instanțelor. 
   Povestea a început în 2005, când mașina inculpatului a fost implicată într-un accident în Ungaria, autoturismul fiind adus la domiciliul bărbatului pe o platformă. Ulterior, acesta ar fi încheiat un contract de asigurare CASCO și a declarat că mașina a fost avariată ulterior datei la care s-a încheiat asigurarea, lucru pe care anchetatorii au susținut că nu era real. Când a vrut să repare mașina, înșelătoria a ieșit la iveală.
   Valerică a fost trimis în judecată pentru înșelăciune. Dosarul și-a urmat cursul și în recurs, la data la care a fost soluționată cauza de Curtea de Apel Galați, el ar fi depus o chitanță și o factură, prin care încerca să dovedească faptul că a lovit mașina în România și a reparat-o ulterior, în mod legal. Anchetatorii s-au sesizat din oficiu, fiind suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea actelor. Valerică a fost acuzat de data aceasta de uz de fals. Cauza se află pe rolul Judecătoriei Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?