VIDEO şi GALERIE FOTO: Victor Ponta şi Marian Oprişan au inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti

13
2839


   Prim ministrul Victor Ponta, viceprim miniștrii Gabriel Oprea și Liviu Dragnea împreună cu președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, au inaugurat vineri Mausoleul de la Mărășești. Acest mausoleu a fost reabilitat în cadrul proiectului „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial”. Premierul a vizitat și Mausoleul din Focșani, obiectiv care, de asemenea, a fost reabilitat în cadrul proiectului mai sus menționat.
 
   Mausoleul de la Mărășești a fost inaugurat vineri în prezența premierului Victor Ponta, a viceprim miniștrilor Gabriel Oprea și Liviu Dragnea și a președintelui Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan. Åžeful guvernului a fost așteptat la intrarea în curtea Mausoleului Mărășești de președintele Oprișan. Cei patru oficiali au fost primiți cu onoruri de către soldați ai Regimentului de gardă București. După acest moment, a avut loc o slujbă religioasă ținută de un sobor de preoți condus de Înalt Prea Sfinția Sa Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. 
   Prim ministrul Victor Ponta împreună cu Gabriel Oprea, Liviu Dragnea, Marian Oprișan și ÎPS Ciprian au vizitat Mausoleul Mărășești și au depus câte un buchet de flori în memoria miilor de soldați care și-au jertfit viața pentru ca legendara expresie „Pe aici nu se trece!” să devină realitate.  
   Marian Oprișan i-a spus premierului că până la această reabilitare nu s-au mai făcut reparații de anvergură și a solicitat ca la împlinirea centenarului de la bătăliile de Mărășești, Mărăști și Oituz, să fie organizate manifestări naționale dedicate acestui eveniment. „Vom reabilita toate mausoleele vrâncene și tot ce ține de istorie și de jertfele pe care înaintașii noștri eroi le-au făcut pentru ca România de azi să existe. De aceea, va trebui ca la împlinirea centenarului de la bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz, să fie organizate de către Guvernul României manifestări care să marcheze împlinirea a 100 de ani de la eroicele bătălii în care armatele germane au aflat că «Pe aici nu se trece»”, a spus Marian Oprișan.  
„Mă bucur că Mausoleul Mărășești a fost restaurat”
   Premierul Victor Ponta a apreciat efortul făcut de administrația județeană și de Marian Oprișan personal pentru reabilitarea mausoleelor și pentru ca jertfele înaintașilor noștri să nu fie uitate. „Dacă s-ar repara tot ce s-a stricat ar fi bine. Numai că lucrurile nu stau peste tot ca aici la Vrancea unde este Marian Oprișan, care face multe lucruri bune, cum este și reabilitarea acestui mausoleu. Sunt de acord să organizăm manifestări naționale, în 2017, la împlinirea a 100 de ani de la bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz. Dacă nu era 1917 nu am fi avut unirea de la 1918”, a precizat premierul Victor Ponta. 
   La ieșirea din Mausoleu, Victor Ponta a declarat că se bucură foarte mult că unul din simbolurile istoriei românești, Mausoleul Mărășești, a fost restaurat printr-un program european. „Faptul că suntem membri ai Uniunii Europene înseamnă întotdeauna foarte mult. A fost un efort al Consiliului Județean, al Ministerului Dezvoltării Regionale și am fost foarte mândru să văd lucrările finalizate. Sper să reușim ca multe alte monumente care definesc istoria neamului românesc să le avem într-o stare care să ne facă mândri. Felicitări celor care au făcut acest lucru posibil și încă odată mă bucur că suntem membri ai Uniunii Europene și ce nu am reușit să facem din banii României pentru monumentele noastre, reușim să facem prin programe europene”, a spus premierul Victor Ponta. 
Victor Ponta a vizitat și Mausoleul din Focșani
   Premierul Victor Ponta a vizitat și Mausoleul din Focșani, obiectiv reabilitat tot în cadrul proiectului „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial”. Lucrările la Mausoleul din Focșani au fost finalizate în luna iunie 2012, iar valoarea investiției este de 1,7 milioane lei. Mausoleele din Vrancea au fost ridicate în perioada anilor 1920, iar fondurile au fost asigurate din donații publice, cele mai cunoscute fiind ale familiilor Negropontes și Dragalina. La Mausoleul din Focșani sunt trei morminte principale plus casetele din perete. Mormintele sunt organizate pe regiuni, Panciu, Focșani, Nănești. În general, aici odihnesc osemintele ostașilor necunoscuți căzuți în Primul Război Mondial.
7 milioane euro pentru reabilitarea mausoleelor
   Proiectul de reabilitare a mausoleelor vrâncene, în valoare de aproximativ 7 milioane euro, a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în anul 2007. Tot în acel an s-au purtat și primele discuții cu instituțiile abilitate. Prin acest proiect, mausoleele de la Focșani, Mărăști, Mărășești și Soveja sunt restaurate, consolidate, reabilitate și introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică și religioasă aflate pe traseul „Drumului de glorie”. Acest traseu cuprinde localitățile Focșani, Mărășești, Panciu, Străoane, Varnița, Mărăști și Soveja. Totodată, se are în vedere reabilitarea și dotarea cu aparatură modernă, sistem de sonorizare, control video, sistem antiefracție și de ventilare – climatizare a muzeelor de la Mărășești și Soveja, precum și amenajarea unor puncte de informare și parcări la toate cele patru mausolee. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here